Subiectul şedinţei Parlamentului României dedicată Centenarului, discutată la întrunirea Coaliției de guvernare
Coaliţia de guvernare s-a reunit astăzi, în şedinţă, la sediul central al democraților, în cadrul căreia au participat conducerile Partidului Democrat din Moldova (PDM) şi Partidului Popular European din Moldova (PPEM), în frunte cu preşedinţii Vlad Plahotniuc, respectiv Iurie Leancă, precum şi miniştrii Guvernului Republicii Moldova, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul şedinţei, a fost făcută o analiză a celor mai importante proiecte ale guvernării aflate în implementare – programul „Drumuri bune pentru Moldova”, care prevede reabilitarea a 1.200 km de drumuri locale, programul ”Prima Casă”, introducerea Serviciului naţional de urgenţă 112, proiectul tichetelor de masă pentru salariaţi.
„Conducerea Coaliţiei de guvernare a cerut implicarea maximă a miniştrilor pentru ca aceste programe să se realizeze cu succes. În acelaşi timp, au fost discutate o serie de propuneri pentru domeniile educaţiei şi sănătăţii. De asemenea, prim-ministrul Pavel Filip a informat Coaliţia despre vizita delegaţiei experţilor FMI şi despre concluziile discuţiilor cu aceştia, subliniind că programul Moldovei cu FMI se menţine în parametrii stabiliţi. În legătură cu subiectele politice, s-a menţionat faptul că o delegaţie a Parlamentului Republicii Moldova va fi prezentă pe 27 martie 2018 la Bucureşti, pentru a asista la şedinţa Parlamentului României dedicată Centenarului. Au fost luate în discuţie şi alegerile pentru primăria Chişinău, constatându-se că iniţiativa privind unitatea forţelor politice pro-europene a fost până acum ignorată de diverse forţe de opoziţie, existând riscul real ca, în cazul în care nu se va merge cu un candidat unic, alegerile sa fie câştigate de stânga socialistă, aşa cum s-a întâmplat şi în alegerile prezidenţiale”, se mai spune în comunicat.
Doina Secrieru