Socialiștii vor susține modificările la politica bugetar-fiscală: „Dar trebuie să înțelegem că finanțarea externă nu e soluția principală”

Socialiștii vor susține modificările la politica bugetar-fiscală: „Dar trebuie să înțelegem că finanțarea externă nu e soluția principală”

Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) va vota, astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului, pentru modificările la politica bugetar-fiscală pentru anul curent, însă cu unele condiții, informează OFICIAL.

În cadrul unui briefing de presă, Vlad Bătrâncea, șeful fracțiunii PSRM, a comunicat că, Guvernul și-a început activitatea la mijlocul anului bugetar și, astfel, este mai complicat, însă socialiștii au încredere în acest Guvern și vor susține proiectul de lege.

„Dar avem unele condiții. După plecarea misiunii FMI și după ce vor fi unele decizii cu FMI și Comisia Europeană, considerăm că Guvernul trebuie să desfășoare discuții publice cu oamenii de afaceri, cu experți și cetățeni. E foarte important ca Republica Moldova să se bucure de susținere financiară dinafară, dar, totodată, credem că dezvoltarea economiei naționale, crearea condițiilor pentru mediul de afaceri, producătorii agricoli, trebuie să fie prioritate. Și să înțelegem că finanțarea externă nu e soluția principală.

În octombrie-noiembrie, când va fi examinată politica bugetar-fiscală pentru 2020, trebuie renegociate mai multe impozite cu FMI. Și credem că noi avem această capacitate și vom reuși. Majorarea impozitelor nu e o soluție durabilă și fezabilă”, a subliniat deputatul.

Cristina Gurez

Share