Socialiștii au depus sesizare la CCM. E vorba de organizarea în aceeași zi a alegerilor prezidențiale și a alegerilor parlamentare anticipate!

Socialiștii au depus sesizare la CCM. E vorba de organizarea în aceeași zi a alegerilor prezidențiale și a alegerilor parlamentare anticipate!

Deputatul fracțiunii socialiștilor, Vasile Bolea a depus, astăzi, o sesizare la Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM), informează OFICIAL.

Astfel, deputatul a cerut Curții Constituționale interpretarea art. 71 și art. 85 din Constituție.

Potrivit lui, la concret, judecătorii CCM au fost întrebați, dacă este posibil întru evitarea unor blocaje instituționale, care ar putea să apară, organizarea în aceeași zi a alegerilor prezidențiale și a alegerilor parlamentare anticipate.

„Am făcut o retrospectivă a cazurilor similare în mai multe țări, am constatat că există asemenea cazuri”, a precizat Bolea.

Andriana Cheptine

Share