Silvia Radu a spus de ce a acceptat funcția de ministru
Ex-primarul interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, susține că a acceptat propunerea Primului-ministrului, Pavel Filip, de a prelua mandatul de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, informează Oficial.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Silvia Radu a scris că a fost o propunere neașteptată.
„M-am gândit, am analizat și după ce mi-a fost prezentat proiectul, care presupune o abordare de management instituțional dinamic, am acceptat. Sunt un om format în zona managementului, am o experiență care poate fi folosită și cred că acest lucru mă poate ajuta la reformarea celor două domenii extrem de sensibile, cel al sănătății și cel social. În calitate de ministru neafiliat politic, voi munci pentru Moldova, pentru moldoveni. Voi munci ca ei să aibă parte de servicii medicale mai bune și de echitate socială. Voi face mai multe declarații după ce procedurile privind numirea mea în funcție se vor finaliza”, a scris Radu.
Doina Secrieru