Și Tudor Ulianovschi a ajuns astăzi la CEC cu semnăturile

Și Tudor Ulianovschi a ajuns astăzi la CEC cu semnăturile

Tudor Ulianovschi, candidat desemnat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a anunțat că a adunat peste 25 de mii de semnături, pe care urmează să le prezinte astăzi, la Comisia Electorală Centrală, informează OFICIAL.

„Acest succes nu este doar meritul meu, ci al fiecărei persoane care și-a pus semnătura pe lista de subscripție și care a crezut în viziunea noastră pentru un viitor mai bun.

Fiecare semnătură este o dovadă de curaj și de încredere că, împreună, putem construi o țară în care sunt respectate drepturile fiecărui cetățean, valorile democrației, precum și principiile echității și prosperității.

Mobilizarea din campania de colectare a semnăturilor a demonstrat nu doar susținerea pentru candidatura mea, ci și nevoia acută a cetățenilor de a avea un lider, un președinte care să le reprezinte interesele.

Le mulțumesc tuturor celor care au semnat, voluntarilor, membrilor grupului de inițiativă și celorlalți susținători care au contribuit la această realizare”, a declarat el.

Tudor Ulianovschi a mai spus că, „acesta e doar începutul. Vom lupta până la capăt pentru o Moldovă normală, o Moldovă a tuturor!”.

Share