Ședința Consiliului pentru Drepturile Omului. Recean: Mă bucur că ne-am aliniat la agenda globală 2023

Ședința Consiliului pentru Drepturile Omului. Recean: Mă bucur că ne-am aliniat la agenda globală 2023

La Guvern s-a desfășurat ședința Consiliului pentru Drepturile Omului, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. Agenda a cuprins mai multe subiecte, cum ar fi: analiza situației privind respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului și măsurile întreprinse de autorități în vederea asigurării respectării acestora, dar și aprobarea proiectului Setului de măsuri pentru implementarea recomandărilor recepționate în cadrul celei de-a 40-a sesiuni a Grupului de lucru al Evaluării Periodice Universale a ONU.

Evaluarea Periodică Universală este cel mai complex exercițiu de evaluare a respectării drepturilor omului de către statele membre ONU. În acest sens, participanții la ședința CNDO au susținut imperativitatea ca Republica Moldova să se pregătească mai bine pentru cel de-al 4-lea ciclu, care va avea loc în perioada anilor 2026-2027, setul de măsuri aprobat reprezentând un instrument de monitorizare a acțiunilor autorităților și a instituțiilor responsabile de implementarea recomandărilor.

Prim-ministrul Dorin Recean a evidențiat necesitatea actualizării legislației care vizează drepturile omului și asigurarea că aceasta funcționează, este respectată, iar instituțiile care o apără sunt integre. Șeful Guvernului s-a referit și la importanța respectării drepturilor și tratării, în mod egal, a copiilor, femeilor și persoanelor cu diverse grade de dizabilitate.

„Mă bucur că ne-am aliniat la agenda globală 2023. Trebuie să întețim eforturile și să ne asigurăm că gradul de respectare a drepturile omului în stânga Nistrului crește. Este sarcina noastră să încurajăm societatea civilă să fie mai activă și să demareze mai multe procese democratice. De asemenea, e necesar să ajungem la o schimbare culturală în societate în ceea ce privește tratamentul egal al tuturor cetățenilor”, a spus premierul Dorin Recean.

În cadrul aceleiași ședințe, membrii Consiliului au audiat Raportul de evaluare privind implementarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anul 2018-2022, elaborat cu suportul Oficiului ONU pentru Drepturile Omului. Raportul recomandă, printre altele, elaborarea unui nou document de politici în domeniul drepturilor omului, până la sfârșitul anului curent.

Consiliul național pentru drepturile omului este un organ consultativ al Guvernului, instituit în scopul monitorizării modului de implementare a politicii statului în domeniul drepturilor omului, precum și a tratatelor internaţionale din domeniul drepturilor omului la care Republica Moldova este parte.

Share