Se urmărește scopul ca să fie discreditată imaginea Maiei Sandu? Răspunsul unui ex-ministru

Se urmărește scopul ca să fie discreditată imaginea Maiei Sandu? Răspunsul unui ex-ministru

„Da, bineînțeles! Bineînțeles, pentru a o discredita și la următoarele alegeri, alegeri parlamentare anticipate, de a veni, să spun așa, pe un val antiprezidențial”, a răspuns fostul ministru al Economiei din Guvernul Sandu, Vadim Brânzan, informează OFICIAL.

La fel, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, Brânzan a adăugat că dacă vine un alt guvern, oricare guvern ar veni, parlamentul poate să-l voteze, pur și simplu parlamentul actual va boicota probabil oricare guvern va fi numit de către dna președintă, de prim-ministru, va fi boicotat, legile nu vor fi primite ș.a.m.d.

„Însă acest guvern pe care oricum dna președintă trebuie să-l numească, conform Constituției, timp de 45 de zile, dacă actualul guvern își dă demisia, ar trebui să fie un guvern tehnocrat, să se focuseze pe stabilizarea situației pandemice, situației economice și să fie gata să ia toate bilele negre asupra sa. Eu sunt sigur că trebuie să fie un guvern apolitic, care să asigure toate aceste lucruri, plus la asta să organizeze alegerile parlamentare anticipate libere și corecte. Asta-i foarte important”, a conchis ex-ministrul.

Doina Secrieru

Share