Schimbări la prezidențiale? Se solicită anularea procedurii de colectare a semnăturilor pentru înregistrare în cursa electorală!

Schimbări la prezidențiale? Se solicită anularea procedurii de colectare a semnăturilor pentru înregistrare în cursa electorală!

Mișcarea Politică „UNIREA” (MPU) solicită deputaților pro-europeni din Parlament să sesizeze Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) cu privire la anularea colectării semnăturilor pentru înregistrarea candidaților la alegerile prezidențiale, transmite OFICIAL.

Potrivit liderului Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, în contextul pandemiei, colectarea semnăturilor va expune riscului mai multe persoane.

„De la 1 septembrie începe perioada electorală. Vom avea entități politice și candidați care vor merge la CEC pentru a lua listele de subscripție să colecteze semnăturile. Colectarea a 20 mii semnături înseamnă contactarea a peste 200 mii de persoane pentru a lua semnătura și 300-400 mii de persoane pentru a discuta cu ei, plus încadrarea a peste 1000 colectori. Vom avea o mie de oameni care vor fi expuși riscului contaminării și purtării COVID-19. Acum o lună am făcut un demers la CEC în acest sens pentru a fi modificat Codul Electoral. Nu am fost auziți. Rămânem să vedem dacă colegii pro-europeni vor vrea să sesizeze CCM pentru a renunța la această practică abuzivă și periculoasă în campania electorală”, a spus Dorin Chirtoacă.

La rândul său, liderul Uniunii Salvați Basarabia, Valeriu Munteanu a punctat că prevederea, care obligă candidații să colecteze semnături, este una anticonstituțională.

„Subiectii sesizării sunt deputații. Ne adresăm deputaților fracțiunilor pro-europene să ne audă, să ne înțeleagă, să scrie o sesizare la CCM pentru a avea cât mai curând un răspuns”, a spus Valeriu Munteanu.

Cristina Parfeni

Share