Rezultatele celor 70 percheziții efectuate la Partidul „ȘANSĂ”

Rezultatele celor 70 percheziții efectuate la Partidul „ȘANSĂ”

La 04 octombrie 2023, angajații Inspectoratului National de Investigații în comun cu angajații Centrului Național Anticorupție și suportul angajaților BPDS Fulger, sub conducerea Procuraturii Anticorpție, au efectuat 70 percheziții în domiciliile și automobilele reprezentanților partidului politic ,,ȘANSĂ” precum și la sediile raionale.

Perchezițiile au fost autorizate în cadrul cauzei penale pornite pe faptul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 1813 Cod penal pe faptul ,,finanțării ilegale a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali săvârșită în proporții mari” și a componenței de infracțiune prevăzută de art. 243 alin. (3), lit. a) și b) Cod penal ,,spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.

Astfel, timp de câteva săptămâni instituțiile statului au documentat o nouă formă de spălare a banilor, realizată de exponenții unor grupări criminale, fiind stabilită o nouă formă de finanțare a partidelor politice, care constă în excluderea operării cu surse financiare în numerar și crearea unui nou mecanism prin intermediul cartelelor PYYPL și a tehnologiilor digitale.

Un număr mare de astfel de cartele care urmau să fie folosite de unele partide nou create, au fost ridicate de organele de drept acum câteva săptămâni, chiar în timp ce se intenționa introducerea lor pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a fi puse în circuit.

În urma perchezițiilor au fost ridicate carduri bancare cu inscripția ”PYYPL”, mijloace bănești, telefoane mobile, tablete, notebook-uri, carduri bancare de diferite tipuri, cartele sociale, hard diskuri, stickuri de memorie, carnete de membru de partid, înscrisuri de ciornă în care sunt reflectate achitări cu sume de bani necontabilizate către mai multe persoane fizice, înscrisuri de ciornă cu listele candidaților la primării care au primit sume de bani necontabilizate pentru procurarea costumelor, mai multe cutii fără acte de proveniență cu cadouri alimentare, ș.a.

Procuratura Anticorupție va informa despre rezultatele acțiunilor de urmărire penală, în măsura în care prezentarea datelor din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale.

Share