Revenire în Partidul Democrat
Primarul comunei Gălești, din raionul Strășeni, Nicolae Budu, a anunțat că revine la Partidul Democrat din Moldova (PDM) și își reafirmă sprijinul pentru echipa și conducerea formațiunii. Potrivit lui, PDM este singura formațiune care a demonstrat în ultimii ani realizări concrete pentru oameni și localități, informează OFICIAL cu referire la un comunicat de presă.
„Reafirm sprijinul pentru echipa și conducerea PDM, singura forță politică din țară capabilă să facă față crizei politice, sanitare și economice. Îmi declar atașamentul față de valorile Partidului Democrat din Moldova: bunăstarea cetățenilor, direcția pro-europeană de dezvoltare a țării, integritatea teritorială și suveranitatea. Sunt conștient că PDM rămâne o forță necesară pe scena politică, întrucât doar Partidul Democrat poate înclina definitiv și ireversibil balanța în favoarea unui stat european și democratic”, se spune în declarația primarului Nicolae Budu.
Alesul local declară că este recunoscător președintelui Pavel Filip pentru susținerea acordată raionului Strășeni și comunei Gălești în parte, în ultimii ani, pentru dezvoltarea localităților și bunăstarea oamenilor de aici.
Totodată, primarul condamnă practicile obscure și ilegale de constrângere, amenințare și intimidare a membrilor și susținătorilor PDM, acțiuni care urmează a fi investigate de organele de anchetă.
„Apreciez eforturile făcute în ultimii 2 ani de conducerea PDM și de președintele Pavel Filip pentru reformarea și curățarea partidului de elementele toxice care existau și care știrbeau din imaginea membrilor corecți și profesioniști și din bunul nume al formațiunii”, se mai arată în declarația primarului.
Alesul local a menționat că Partidul Democrat din Moldova face altfel de politică, o politică transparentă, orientată spre oameni, și susține deciziile corecte luate, prin consens și înțelegere, de către partid, decizii care consolidează echipa PDM și oamenii din partid.
Cristina Gurez