(INTERVIU) Igor Roșca: Trebuie să continuăm să muncim, să investim și să mizăm și pe patriotismul factorilor decizionali

(INTERVIU) Igor Roșca: Trebuie să continuăm să muncim, să investim și să mizăm și pe patriotismul factorilor decizionali

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Igor Roșca, Director general al „Rogob” S.A., s-a referit la condițiile de business în Moldova, la climatul investițional și la atitudinea autorităților față de mediul de afaceri. 

T: Dle Roșca, Dvs. sunteți unul dintre cei mai experimentați oameni de afaceri și investitori din Moldova. Cum ați caracteriza situația la zi din punct de vedere al mediului de afaceri, al investițiilor?

I.R.: Mi-aș fi dorit să vă ofer un răspuns optimist, de genul: „totul e bine, mediul de afaceri se dezvoltă continuu, indiferent de evenimentele ce au loc în jurul nostru în fiecare zi” etc.), dar nu este chiar așa. Starea de incertitudine generală, care marchează Republica Moldova de ceva timp, plus consecințele pandemiei, ale crizei economice nu au cum să nu își spună cuvântul. Businessul traversează o perioadă deloc ușoară și, din păcate, oamenii de afaceri trebuie să facă singuri față situației create, știind că nu au de unde să aștepte ajutor. Este o adevărată minune că, în aceste condiții, mediul de afaceri reușește nu doar să supraviețuiască, să susțină prin impozite bugetul de stat, ci și să lanseze chiar și unele proiecte de business ambițioase și de perspectivă pentru țară.

T: Asta și voiam să vă întreb: Dvs. sunteți unul dintre puținii care, în aceste timpuri grele pentru economie, veniți cu proiecte de business ambițioase, importante pentru economia națională. Ce vă determină?

I.R.: Dorința de a merge mereu înainte, conștientizarea faptului că, doar acționând consecvent în implementarea strategiei de business stabilite, poți dezvolta afaceri de succes, crea noi locuri de muncă, fi util țării, mai ales în perioade atât de dificile cum este cea actuală. Eu nu sunt genul de om care, confruntându-se cu probleme, lasă mâinile în jos și zice: până aici! Din contra, problemele mă determină să fiu și mai activ, să caut noi și noi soluții, nu doar pentru a supraviețui, ci și pentru a valorifica orice posibilă oportunitate. Credeți că a fost ușor să administrez așa afaceri ca „Gemeni” S.A. sau UNIC S.A., în condițiile în care, pe timp de pandemie, centrele comerciale practic nu au funcționat?! Sau credeți că pentru „Rogob” S.A. a fost ușor, pe timp de pandemie, să activeze, inclusiv conștientizând rolul important ce-i revenise în ceea ce ținea de asigurarea securității alimentare?! Dar noi nu am căutat numai cum să facem față situației create, ci și am încercat să identificăm toate oportunitățile pentru a deveni și mai puternici, și mai pregătiți, și mai utili țării, cetățenilor.

T: Citind printre rânduri declarațiile Dvs., înțeleg că, în încercarea de a identifica noi oportunități pentru cele două centre comerciale la care aveți atribuție, a apărut și ideea de a construi cel mai modern mall din Moldova, unde să se regăsească cele mai cunoscute branduri ale lumii.

I.R.: Așa este. Noi am stabilit o bună comunicare cu multe dintre brandurile cu renume mondial, scopul fiind de a le atrage în Moldova. Multe dintre ele au însă cerințe specifice, ce nu sunt întrunite de nici unul din centrele comerciale existente în țara noastră. Făcând un studiu al pieței locale, dar și a celei regionale, am ajuns la concluzia că ar fi binevenită construcția unui mall modern, or în final toți ar avea de câștigat: cetățenii noștri nu ar mai trebui să meargă peste hotare după branduri cu renume mondial; banii ar rămânea în țară; ar fi amenajată infrastructura astfel încât să apară și noi locuri de agrement; ar fi create noi locuri de muncă; s-ar achita impozite etc.

T: Probabil, ați devenit destul de „atractiv” pentru politicieni, căci oricine și-ar dori să se asocieze cu o investiție de 100 mil. euro, mai ales pe timp de criză. Politicienii care și-ar asocia numele cu construcția unui mall atât de așteptat de cetățeni (lucru care se vede inclusiv din cele ce se discută pe rețelele de socializare, unde se regăsește cea mai activă parte a societății) ar avea de câștigat mult la capitolul imagine.

I.R.: Probabil, aveți dreptate, dar sincer vă spun niciodată nu am privit lucrurile din acest punct de vedere. În discuțiile cu autoritățile de diferit nivel, eu tot timpul pornesc de la utilitatea socială, de la utilitatea economică, de la beneficiile de care se vor bucura cetățenii, țara ca urmare a materializării unui sau altui proiect. Și consider că așa e corect să fie în relația dintre mediul de afaceri și factorul decizional. Eu nu o dată am spus: mediul de afaceri este cel mai de nădejde partener al statului, or anume mediul de afaceri creează locuri de muncă și achită impozite ce permit statului să implementeze proiecte de infrastructură, să facă față plăților de ordin social, să consolideze și să eficientizeze aparatul de stat. Cu cât mai dezvoltat va fi mediul de afaceri, cu atât mai dezvoltat va fi statul. Într-un fel, statul trebuie să fie interesat ca mediul de afaceri să se dezvolte armonios și să fie cât mai atractiv, cât mai puternic.

T: Cât de puternic este mediul de afaceri pe timp de pandemie, în linii mari, v-ați referit deja. Dar este el oare atractiv? 

I.R.: Eu aș reformula puțin întrebarea Dvs. și aș întreba: dar ce ar trebui să se întâmple ca mediul de afaceri din Moldova să-și sporească atractivitatea? Și vă răspund: cel mai bun indicator în acest sens sunt investițiile ce pot fi atrase într-un viitor previzibil în Moldova. E suficient să fie făcute în Moldova câteva investiții importante de zeci sau sute de milioane de euro și factorii de decizie să dovedească că eu nu doar că nu pun bețe în roate, ci contribuie ca aceste investiții să genereze maxim randament pentru cetățeni, pentru bugetul de stat și pentru bugetele locale, și întreg procesul investițional din țara noastră va trece la alt nivel.

Eu nu sunt de acord cu afirmația că statul trebuie să atragă investiții. Nu! Statul (și factorii decizionali de nivel republican, și cei locali) trebuie să creeze condiții bune investitorilor și veți vedea că investițiile nu vor întârzia să apară. Când spun condiții bune, mă refer și la calitatea actului de  justiție, și la politica fiscală, și la liberalizarea activităților economice, și la debirocratizarea proceselor aferente activității de întreprinzător etc. Iată, când toate aceste condiții vor fi întrunite, vom putea vorbi de un climat investițional favorabil.

T: Până atunci s-ar putea să treacă mult timp. Ce e de făcut? De așteptat? De sperat?

I.R.: Trebuie să înțelegem că procesele despre care vorbim sunt de lungă durată – minuni nu se întâmplă peste noapte. De aceea, trebuie să continuăm să muncim, să investim și să mizăm și pe patriotismul factorilor decizionali. Scuzată să-mi fie lipsa de modestie, dar să faci investiții majore în Moldova în aceste timpuri grele este și o manifestare a patriotismului. Iar de patriotism trebuie să dea dovadă atât reprezentanții mediului de afaceri, cât și factorii de decizie.

 

sursa: tribuna.md

Share