Recean: Toți asistenții personali care au avut de suferit și au fost dați afară de primarul Ceban vor fi reangajați
Premierul Dorin Recean a explicat modalitatea de sprijin a asistenților personali disponibilizați de primarul Ceban:
„Toți asistenții personali care au avut de suferit și au fost dați afară de primarul Ceban vor fi reangajați – aceasta este soluția Guvernului la problema gravă creată din cauza incompetenței primarului Ceban de a administra banii publici.
Începând cu luna mai, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va reangaja, în cadrul agenției create, toți asistenții personali dați afară de primărie.
Cei cărora le-a fost redusă norma de muncă vor fi achitați cu normă întreagă, așa cum a fost până în ianuarie 2024, când au început abuzurile din partea Primăriei.
Circa 1200 de asistenți personali vor primi ajutor financiar:
– în luna martie o plată în sumă fixă de 5000 de lei pentru toți asistenții vizați;
– în luna aprilie vor beneficia de încă un ajutor bănesc în funcție de proporția în care a fost diminuată norma sau încetarea totală a raporturilor de muncă”, a spus Dorin Recean.
De ieri, din 19 martie, asistenții personali deja au început să primească banii.
La acest subiect, în conferința de presă de astăzi de la Guvern s-a referit și ministrul Alexei Buzu.