Raportul privind implementarea de către RM a Acordului de Asociere în martie 2017 – martie 2018, publicat de UE
Uniunea Europeană a publicat astăzi Raportul privind implementarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere în perioada martie 2017 – martie 2018, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă al MAEIE, raportul trece în revistă evoluţiile în domeniile vizate de Acordul de Asociere relevând îmbunătăţirea situaţiei economice, progresele în implementarea unor reforme, consolidarea implementării Zonei de Liber Schimb Complex și Cuprinzător (DCFTA) şi respectiv creşterea cu 18% comparată cu aceeaşi perioadă a anului precedent a comerţului cu UE, implementarea programului de cooperare cu FMI, continuarea reformei administraţiei publice, reformele iniţiate în domeniul cercetării şi inovării.
Direcţiile prioritare pentru continuarea reformelor sau accelerarea acestora sunt în consonanţă cu acţiunile întreprinse în domeniile respective de autorităţile Republicii Moldova. Sprijinul pe care UE îl oferă în acest sens, reiterat şi cu ocazia publicării Raportului, este deosebit de important.
De menționat că, asemenea rapoarte sunt publicate cu regularitate de UE înaintea reuniunilor Consiliilor de Asociere cu ţările partenere care implementează Acorduri de Asociere. Acţiunile întreprinse în implementarea agendei de reforme asumate de Republica Moldova vor fi discutate cu partenerii europeni în cadrul reuniunii Consiliului de Asociere RM-UE, care va avea loc la începutul lunii mai 2018, la Bruxelles.
Doina Secrieru