Raport: 40% din candidatele în alegeri s-au întâlnit cu violența în campanie. Violența verbală e cea mai răspândită

Raport: 40% din candidatele în alegeri s-au întâlnit cu violența în campanie. Violența verbală e cea mai răspândită

Fenomenul violenței față de femei în alegeri și campanie electorală persistă. Concluzia a fost făcută de Asociația Femeia pentru Societatea Contemporană în parteneriat cu Platforma Egalitate de Gen în cadrul prezentării raportului „Violența Împotriva Femeilor în Alegeri – primele mărturisiri”, transmite OFICIAL.

Potrivit secretarei Platformei pentru Egalitate de Gen, Nina Lozinschi, scopul a fost de a prezenta datele preliminare privind monitorizarea violenței împotriva femeilor în alegeri.

„Am realizat interviuri prin chestionare cu candidatele și participantele în campania electorală. Partidele politice au fost invitate la 2 mese de dialog. Astfel, 40% din candidatele la alegeri au spus că s-au întâlnit cu violența în alegeri, iar 60% au spus nu. Dintre activiste – 51% au spus nu, iar 40% au spus da.

Cele mai răspândite forme de violență la candidate sunt verbală, economică/financiară, psihologică și fizică. Violența fizică la activiste nu se regăsește. Cea mai mare rată o are violența verbală. 7% dintre femeile intervievate au spus că au utilizat violența împotriva altei femei. 51% dintre femei au recunoscut că au fost martore la cazuri de violență asupra femeilor, 15% dintre ele le-au raportat. Cel mai des colegilor de partid, președintelui biroului electoral, CEC, poliția sau consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității”, a menționat Nina Lozinschi.

La rândul său, Olga Bîtcă, președinta Platformei Egalitate de Gen, a menționat că femeile de obicei suportă mai multe forme de violență odată. „Cele mai răspândite sunt cazurile de sexism, hărțuire, diminuarea importanței, atacuri verbale, linșaj mediatic, nu se regăsesc pe locurile eligibile etc.”, a menționat Olga Bîtca.

Doina Secrieru

Share