Radu Marian s-a adresat Consiliului Concurenței: Știu că se efectuează deja anumite investigații

Radu Marian s-a adresat Consiliului Concurenței: Știu că se efectuează deja anumite investigații

Deputatul PAS, Radu Marian, vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, a solicitat Consiliului Concurenței să înceapă investigații în sectoare în care creșterea prețurilor depășește media în special industria alimentară (de ex. legume, unt, carne, ulei comestibil, ouă, fructe), domeniul construcțiilor și al imobiliarelor, transmite OFICIAL.

Radu Marian a solicitat să fie identificați agenții economici care au majorat prețurile în mod neobișnuit (de ex. la care abaterea standard este mai mare de 4 puncte procentuale) și să fie investigate acțiunile acestora prin prisma respectării legislației concurențiale.
„Tendința de creștere a prețurilor este una globală, dar asta nu înseamnă că situația de pe piață nu trebuie monitorizată atent. Știu că autoritatea concurențială efectuează deja anumite investigații și sper că în scurt timp să vină și cu concluzii. Abuzurile nu pot fi tolerate.
În condițiile care majorarea prețurilor este o mare problemă pentru cetățeni, prioritatea numărul unu a autorităților va fi stimularea creșterii veniturilor populației”, spune deputatul.
Cristina Parfeni
Share