PSRM: „Sub paravanul alegerilor parlamentare, iar se comite un furt bancar”

PSRM: „Sub paravanul alegerilor parlamentare, iar se comite un furt bancar”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) continuă întrunirile cu cetățenii în țară, precum și să monitorizeze cum se desfășoară campania electorală, transmite OFICIAL.

În cadrul unei conferințe de presă, liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, a menționat că, cetățenii abordează multe probleme.

„De la începutul campaniei, ne-a reușit să discutăm în teritoriu cu peste 70 mii de cetățeni direct. Am avut peste 1 500 întruniri. Lumea abordează multe probleme: cine va răspunde pentru „Drumurile bune” realizate, lumea e îngrijorată dacă nu ne vom trezi cu alt miliard furat, ce se întâmplă cu Legea pensiilor și salarizării”, a spus Zinaida Greceanîi.

La rândul său, secretarul ideologic al partidului, Ion Ceban, a informat despre atacurile la care este supus partidul din partea unor actori politici. „Vorbim de Plahotniuc, Voronin și Șor. Scopul este foarte simplu: să ia 2-4% prin coruperea alegătorilor, resursele administrative. Facem un apel către susținătorii noștri să nu se lase manipulați. Am văzut și materiale denigratoare la adresa candidaților PSRM. Atenționăm opinia publică că în viitorul apropiat vor apărea și video, pliante, panouri informaționale de genul”, a spus Ion Ceban.

Secretarul executiv al partidului, Vlad Bătrîncea, a vorbit despre recentele vânzări făcute. „Sub paravanul alegerilor parlamentare, iar se comite un furt bancar. La un preț de nimic a fost vândută Moldinconbank, astăzi se pregătesc să fie vândute Victoriabank și Moldovaagroindbank. Considerăm că, aceste lucruri se produc cu rea intenție încât cineva să facă un capital murdar. Noi, socialiștii, ne angajăm să facem ordine în acest sens. Suntem unicii care putem redresa situația în economie, singurii care vorbim despre acest lucru, vom face tot posibilul să întoarcem în proprietatea statului și Tutun CTC”, a spus Vlad Bătrîncea.

Despre încălcările depistate a vorbit juristul partidului Fadei Nagacevschi.

„Am depistat la PDM că se utilizează resursele administrative. De asemenea, pe pliantele Blocului ACUM nu sunt date de unde au fost luați bani pentru acestea. Asemenea și la Partidul „Șor””, a spus Fadei Nagacevschi.

Mihaela Rotari

Share