PSRM anunță lansarea unui proiect în Chișinău

PSRM anunță lansarea unui proiect în Chișinău

Socialiștii anunță despre lansarea unui proiect care se va desfășura pe parcursul anului 2021 în municipiul Chișinău, informează OFICIAL.

Potrivit planului de activitate prezentat de reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în unele curți din municipiu se vor desfășura următoarele lucrări: reparația drumurilor, crearea locurilor de parcare și identificarea spațiilor de joacă pentru copii.

Socialiștii, în cadrul unui briefing de presă, au declarat că în zilele următoare vor avea întâlniri cu cetățenii, unde se va încerca revizuirea necesităților pentru curțile identificate.

Socialistul Adrian Lebedinschi a spus că adresele curților au fost colectate în baza semnăturilor care au fost prezentate de către activiștii PSRM.

La fel, el a vorbit despre întâlnirile care vor avea loc în zilele următoare cu locuitorii municipiului. „La întâlniri vor participa atât arhitecți, cât și reprezentanții întreprinderilor municipale, pentru a vedea care sunt acele rețele care urmează a fi evacuate sau reperate”, a conchis socialistul cu privire la programul PSRM.

Cristina Pendea

Share