PSRM a depus 10 de sesizări la CEC: Sperăm că vinovații vor fi sancționați

PSRM a depus 10 de sesizări la CEC: Sperăm că vinovații vor fi sancționați

Reprezentantul cu drept de vot consultativ a socialiștilor la Comisia Electorală Centrală (CEC), Maxim Lebedinschi, a anunțat că, ieri, au depus 48 de sesizări și 2 contestații la CEC, „prin care denunță cazuri de utilizare a resurselor administrative, tentative de corupere a alegătorilor, încălcări în domeniul finanțării ascunse a unor finanțări nedeclarate”, informează OFICIAL.

În cadrul unei conferințe de presă, Maxim Lebedinschi a menționat că, astăzi, suplimentar vor depune în jur de 10 noi sesizări sau contestații în adresa CEC.

„Atenționăm că, în conformitate cu Codul Electoral, Premierul și Speakerul, fiind conducători ai APC, în baza art. 13 al. 3, lit. b al Codului, urmau să se suspende din funcție la momentul înaintării și înregistrării în calitate de concurenți electorali. Astfel, fie dlor urmează la moment să-și dea demisia din funcțiile deținute și să nu utilizeze resursele administrative în scopuri electorale, fie calitatea lor de candidat urmează a fi anulată, în legătură cu nesuspendarea din funcție, așa cum este prevăzut. Am constatat cazuri de implicare a secretarilor de stat în acțiunile de agitație electorale, a direcțiilor, a primarilor, președinților și vicepreședinților de raioane, funcționari care în mod direct influențează procesul electoral. Cei care ne învinuiesc pe noi, că noi am fi utilizat resursele administrative urmează să-și facă ordine în ograda lor. Sperăm că CEC va da dovadă de obiectivitate și se va expune asupra tuturor acestor cazuri și cu sancționarea vinovaților”, a precizat Lebedinschi.

La rândul său, secretarul ideologic al PSRM, Ion Ceban, a anunțat că vor avea discuții cu toate misiunile diplomatice acreditate în RM. „Le vor fi furnizate aceleași informații depuse la CEC, dar în discuție vom aborda și subiectul comportamentului nemijlocit al guvernării în această privință”, a adăugat Ceban.

De menționat că, președinta PSRM, Zinaida Greceanîi, a anunțat că, de la începutul campaniei electorale, formațiunea a discutat cu peste 250 mii de cetățeni. „Cel mai credibil e atunci când discuți ochi în ochi cu cetățenii, să-ți adreseze întrebări. Această interacțiune la direct cu cetățenii este foarte importantă. Noi nu pur și simplu distribuim ziare, dar toți agitatorii comunică și cu cetățenii”,  a precizat Greceanîi.

Doina Secrieru

Share