Propunerea unui deputat: „Ce ar fi, dacă am avea o lege care obligă primăriile să…”

Propunerea unui deputat: „Ce ar fi, dacă am avea o lege care obligă primăriile să…”

„Ce ar fi, dacă am avea o lege care obligă primăriile să proiecteze INCLUSIV piste pentru biciclete atunci când se planifică reabilitarea unui sector de drum local? Prevederea nu s-ar referi la reparațiile locale de suprafețe mici, la plombarea gropilor, sau la lucrări de mentenanță a drumurilor, ci doar atunci, când oricum se scoate toată structura asfaltică sau rutieră și drumul se reabilitează totalmente”. Aceasta susține, pe o rețea socială, deputatul blocului ACUM, Dumitru Alaiba, informează OFICIAL. 

„Pistele de bicicliști ar trebui să fie luate în considerație la etapa de proiectare, la fel cum se ține cont acum de trotuare pentru pietoni. Ele trebuie să fie separate atât de carosabil, cât și de trotuare. Interesantă idee? Nici măcar nu pot să mi-o atribui. E copiată din alte țări! E o abordare smart. Ar fi un proces natural de edificare graduală și deloc costisitoare a rețelei de piste pentru cicliști în localitățile noastre, lucru care ar încuraja lumea să nu piardă timp sau nervi în traficul aglomerat, mai des să ia bicicleta spre muncă sau plimbare. Cheltuielile suplimentare ar fi nesemnificative, atunci când drumul oricum este reabilitat (nu-i obligăm să facă toate pistele imediat, nu creăm procese paralele celui natural, în limitele finanțărilor disponibile)”, a omunicat Alaiba.

În același timp, deputatul oferă și alte detalii. „Rezultatul pe care l-am vedea, în timp, ar fi infrastructură și siguranța rutieră pentru cicliști, am scade considerabil emisiile de gaze, am avea aer mai curat în orașe și populație mai sănătoasă. Am avea orașe mult mai calme și mai atractive pentru oameni, pentru că mașinile parcate haotic pur și simplu enervează. Am scoate poluarea și gălăgia în afara orașului și am avea un oraș mai curat. Am avea mai puține accidente prin orașe, pentru că accidentele implică în primul rând mașini. Practica altor țări ne arată că infrastructura pentru bicicliști este construită mai ușor atunci, când bicicliștii își cer drepturile de la autoritățile locale. O asemenea lege ar sprijini eforturile acestui grup de cetățeni pe care mi-l doresc în permanentă creștere. Vor avea tot dreptul să ceară autorităților locale să se conformeze pe deplin legislației. I-am recunoaște ca parte din trafic, pentru cu există nu doar pietoni și automobile. Orașul viitorului este un oraș cu mai puține mașini (să nu spun chiar „fără”). Din experiența mea de biciclist vă spun – avem puțini bicicliști în primul rând pentru că nu avem infrastructură. Orice alte cauze sunt secundare. Întâi construiești drumul, după asta apare traficul. Întâi construiești casa, după asta apar locatarii. Întâi tragi cablul, după asta apare comunicația. Așa și în cazul pistelor pentru biciclete. Vrem să avem bicicliști? Trebuie să construim infrastructură. La noi în locul spațiilor unde ar putea fi piste de bicicliști se construiesc parcări la margine de trotuar. Vezi toată strada Ștefan cel Mare „reabilitată” recent”, a mai adăugat Alaiba.

„Aici o poză de nu departe. Din Buzău, România. Drum construit de văru-meu, cu care mă mândresc. Dacă sunteți prin alte țări și orașe cu infrastructură modernă, vă rog să postați în comentarii mai jos fotografii cu pistele de bicicliști de la voi din oraș. Sunt orașe care fac încălzire la trotuare și piste, ca acestea să nu înghețe pe timp de iarnă. Sunt orașe care au întregi autostrade pentru biciclete cu 2-3 benzi într-un singur sens. Cu siguranță noi în Moldova (și în Chișinău) am putea spera cel puțin la niște piste cât de cât decente”, a conchis deputatul.

Doina Secrieru

Share