Propunerea PLDM ce vizează municipiile Chișinău și Bălți

Propunerea PLDM ce vizează municipiile Chișinău și Bălți

Un grup de deputaţi din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova propun constituirea a două grupuri de lucru care vor elabora proiectele de lege privind noul statut al municipiului Chişinău şi Bălţi. Două propuneri legislative în acest sens au fost înregistrate la Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova.

Grupurile de lucru vor fi formate din câte nouă deputaţi, reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice care au acces în Parlament. Potrivit iniţiativelor legislative, în termen de 60 de zile, cele două grupuri, vor elabora proiectele de lege privind statutul municipiului Chişinău şi Bălţi, iar ulterior le vor prezenta Parlamentului spre adoptare.

Deputaţii care vor face parte din grupul de lucru pentru elaborarea proiectului de lege privind statutul municipiului Chişinău vor defini care sunt: principiile de organizare şi funcţionare a municipiului Chişinău şi a unităţilor administrativ-teritoriale din componenţa acestuia; competenţele consiliului municipal; atribuţiile primarului, viceprimarilor municipiului; secretarului consiliului municipal; pretorilor, a vicepretorilor şi principalele sarcini ale preturilor; modalitatea de formare a patrimoniului municipiului şi de gestionare a acestuia şi alte elemente care pot avea importanţă pentru buna funcţionare a autorităţii administrativ-teritoriale.

Scopul propunerii legislative este de a actualiza cadrul legal care reglementează activitatea administraţiei publice a capitalei.
„Statutul în vigoare al municipiului Chişinău a fost adoptat în anul 1995 cu scopul stabilirii regulilor de organizare şi funcţionare a autorităţilor administraţiei publice din municipiu la acea perioadă. La moment, constatăm că acesta nu mai corespunde realităţilor, atât în plan social-economic cât şi în plan administrativ”, se menţionează în nota informativă a propunerii legislative.

De cealaltă parte, legislatorii din grupul care vor elabora iniţiativa privind statutul municipiului Bălţi vor stabili: principiile generale de organizare şi funcţionare a celui mai important oraş din partea de nord a republicii, proces care trenează începând cu anul 2012, când Parlamentul a adoptat Legea prin care mun. Bălţi a fost trecut în categoria autorităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi.

Elaborarea celor două proiecte de lege nu va necesita surse financiare suplimentare, deoarece în scopul îndeplinirii sarcinilor sale, grupul de lucru, poate antrena specialişti din cadrul Secretariatului Parlamentului, reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, experţi independenţi, precum şi organizaţii neguvernamentale de specialitate.

Doina Secrieru

Share