Procuratura Anticorupție menține măsura preventivă în privința complicelui ex-președintelui Republicii Moldova

Procuratura Anticorupție menține măsura preventivă în privința complicelui ex-președintelui Republicii Moldova

Procuratura Anticorupție, informează că, astăzi 13 iulie 2022, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au examinat demersul procurorului anticorupție de prelungire a măsurii preventive sub formă de arest preventiv, pe un termen de 30 zile, aplicat în privința complicelui ex-președintelui Republicii Moldova, învinuit pe capătul de acuzare ce ține de fapta de îmbogățire ilicită, informează OFICIAL.

Prin urmare, în rezultatul examinării, magistrații au dispus admiterea parțială a demersului procurorului și au prelungit măsura preventivă sub formă de arest preventiv, pe un termen de 20 zile, în privința complicelui enunțat supra.

Având în vedere că, demersul procurorului de caz a fost admis parțial, deși au fost prezentate suficiente argumente pentru prelungirea măsurii pe un termen de 30 zile, procurorii urmează să conteste cu recurs mandatul de prelungire a arestului preventiv la Curtea de Apel Chișinău.

Share