Proclamație adoptată de Marea Adunare Centenară: Cerem celor două Parlamente…
În cadrul Marii Adunări Centenare, desfășurată astăzi în Capitală, participanții la eveniment au aprobat, în unanimitate, Proclamația Marii Adunări Centenare din 25 martie 2018, informează OFICIAL.
Votanții au cerut celor două Parlamente să primească delegații ale Marii Adunări Centenare, iar la ședința solemnă din 27 martie 2018, Parlamentul de la București să adopte o decizie prin care să se implice pentru Reîntregirea națională prin mijloacele pașnice ale democrației parlamentare și în limitele Constituției României, în conformitate cu normele dreptului internațional și a Actul Final de la Helsinki.
Întreaga Proclamație o prezentăm mai jos:
„Noi, cetăţeni ai Republicii Moldova, participanţi la Marea Adunare Centenară de la Chişinău, azi, 25 martie 2018, în ajunul Centenarului Unirii Basarabiei cu Țara, în numele nostru şi al tuturor celor aflați de o parte şi de alta a graniţei nefireşti de pe râul Prut, de care suntem încredințați că împărtășesc aceleași doleanțe cu noi, adresăm poporului român în integralitatea sa, clasei politice din cele două state în care ne găsim astăzi şi comunităţii internaţionale
PROCLAMAȚIA MARII ADUNĂRI CENTENARE DIN 25 MARTIE 2018
PENTRU REUNIRE
AVÂND ÎN VEDERE că în urmă cu o sută de ani, Sfatul Țării, singurul organ suprem legislativ și reprezentativ al Basarabiei, ales în mod democratic, care a acționat în conformitate cu interesele fundamentale ale întregii populații, întrunit în ședință legală și solemnă, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, în baza principiului autodeterminării popoarelor, a votat Declarația de Unire a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabiei) cu România,
CUNOSCÂND că în urma votului din Sfatul Țării, în teritoriul dintre Prut și Nistru a fost instaurat un regim care a asigurat tuturor locuitorilor securitatea individuală și libera evoluție socială, economică, politică și culturală,
PREȚUIND actul de mare responsabilitate și curaj politic al oamenilor de stat basarabeni de la 1918, care au demonstrat o intuiție politică admirabilă, în contextul în care asupra Basarabiei plana pericolul dezintegrării teritoriale și al instaurării terorii bolșevice, și care și-au asumat responsabilitatea pentru destinul poporului din Basarabia,
CONȘTIENTIZÂND că legitimitatea actului Unirii Basarabiei cu România, ca unică soluție de supraviețuire și progres al românilor dintre Prut și Nistru, nu poate fi nicicum pusă la îndoială,
AVÂND CERTITUDINEA că guvernările care s-au succedat la putere în Republica Moldova, de la obținerea independenței și până în prezent, nu au avut în vedere decât îmbogățirea proprie, prin sărăcirea populației și menținerea în prizonierat a acesteia, prin alungarea ei peste hotare, la munci grele, prin falsificarea trecutului istoric și crearea unor iluzii pentru viitor, prin propagandă și manipulare, pentru a-și menține funcțiile și accesul la fluxul de bani și beneficii,
FIIND ÎN ASENTIMENTUL aleșilor locali din teritoriu, care au votat Declarații de Unire cu România, act de onestitate, patriotism și responsabilitate, și care au primit răspuns imediat din partea orașelor, județelor, instituțiilor de învățământ, organizațiilor nonguvernamentale și a altor entități din România și diaspora, care au adoptat Declarații de Reunire, în vederea urgentării înfăptuirii unității naționale depline,
CONDAMNÂND orice forme de intimidare a semnatarilor Declarațiilor de Unire cu România din partea unor grupuri de mercenari care neagă dorința legitimă a cetățenilor Republicii Moldova de a trăi într-un stat de drept, național, puternic, unitar și prosper,
ÎNDEMNÂND minoritățile entice din Republica Moldova să susțină procesele firești ale populației băștinașe, majoritare, de reîntregire națională ca singură modalitate de afirmare și dezvoltare armonioasă a tuturor, dar și de recuperare a identității proprii, într-un spațiu de cultură și civilizație europeană, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților democratice,
SALUTĂM participanții la Marea Adunare Centenară, veniți din toate raioanele și de peste hotare,
REAFIRMĂM dreptul poporului nostru la autodeterminare, după modelul german, fără niciun amestec din afară,
APRECIEM că Anul Centenar reprezintă un moment oportun de săvârșire a unui act de justiție, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional,
PLEDĂM pentru revenirea definitivă a populației dintre Prut și Nistru la trupul Patriei-Mamă, România,
SOLICITĂM factorilor decizionali de la Chișinău și București să trateze Centenarul Marii Uniri cu responsabilitate față de soarta actualelor generații, dar mai ales față de cea a viitoarelor generații de pe ambele maluri de Prut,
NE LUĂM ANGAJAMENTUL ca în Anul Centenarului Marii Uniri să contribuim cu toate eforturile, fiecare dintre noi și coordonat, la reîntregirea națională, după cum urmează:
• Participăm la Consultarea publică din Municipiul Chișinău și votăm PRO Unire între 1-14 aprilie;
• Ne adunăm, toate colectivele și localitățile care au declarat Unirea pe 1 iulie, la Capitala Unirii din 1918, Alba Iulia, unde aprindem Flacăra Unirii;
• Convocăm Congresul Reîntregirii Neamului la Iași, veche Capitală a Moldovei, între 24-26 august;
• Continuăm pe 1-2 Septembrie Marile Manifestații pentru UNIREA PAȘNICĂ A POPORULUI NOSTRU;
• Dăm de știre întregii lumi despre voința noastră legitimă la Bruxelles, între 24-26 septembrie, printr-o Conferință Internațională de amploare în Parlamentul European.
CEREM celor două Parlamente să primească delegații ale Marii Adunări Centenare iar la ședința solemnă din 27 martie 2018, Parlamentul de la București să adopte o decizie prin care să se implice pentru Reîntregirea națională prin mijloacele pașnice ale democrației parlamentare și în limitele Constituției României, în conformitate cu normele dreptului internațional și a Actul Final de la Helsinki.
VOTĂM astăzi Unirea Republicii Moldova cu România, de-a pururi și pentru totdeauna!
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!”, se spune în Proclamație.
Mihaela Rotari