Primarul mun.Chișinău: „Vom face lista rușinii”

Primarul mun.Chișinău: „Vom face lista rușinii”

„Vom face lista rușinii! Antreprenorii, agenții economici care nu-și onorează angajamentele față de Primărie și locuitorii capitalei vor fi incluși într-o listă a rușinii de către municipalitate”, comunică Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează OFICIAL.

Edilul declară că a solicitat ca până la sfârșitul anului să fie elaborată o listă a rușinii, cu nume concrete ale celor care nu-și onorează angajamentele și trișează la executarea lucrărilor – „deși au contracte încheiate cu Primăria Chișinău în ceea ce ține de reparația străzilor, amenajarea trotuarelor, parcărilor, dar și alte obiective”, adaugă el.

„Unii iau bani și fac lucrări de mântuială, iar despre acest lucru merită să cunoască toată lumea. Anul acesta, pe unii i-am întors de zeci de ori să-și facă munca calitativ, din cont propriu. Totodată, în urma experienței de conlucrare, am solicitat și elaborarea unei liste a companiilor care își execută conștiincios atribuțiile, care respectă termenele invocate în contracte și standardele de activitate”, se arată în declarația Primarului.

Doina Secrieru

Share