Președinți ai organizațiilor PSRM și consilieri locali s-au alăturat echipei Partidului „Renașterii”
De data aceasta, președinții organizațiilor primare ale PSRM din satele Lipnic, Hădărăuți, Otaci și Ocnița, inclusiv consilierii locali, au părăsit partidul. La fel ca și predecesorii lor, aceștia au aderat la Partidul „Renaștere”, împreună cu președintele Asociației „Echitate” din Ocnița.
Motivul pentru care au părăsit Partidul Socialist, conform declarației semnate, a fost indiferența față de incompetența și abuzurile comise de actuala guvernare în raport cu cetățenii și comunitățile locale.
Pe pagina sa de Facebook, fosta deputată socialistă Irina Lozovan, și-a exprimat încrederea că Partidul „Renaștere”, cu astfel de lideri și activiști responsabili, va reuși să apere mai bine interesele cetățenilor și să lupte împotriva nedreptății regimului PAS!
Ea a menționat: „Cu fiecare nou membru al Partidului „Renaștere”, crește puterea noastră și posibilitatea noastră de a influența situația politică!!!”
Amintim că, la începutul lunii martie 2023, deputații PSRM Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi au părăsit PSRM. La scurt timp, au fost urmați de deputații socialiști Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschi. Ulterior, echipa socialiștilor a fost abandonată de consilierii municipali Veaceslav Babinețchi și Ludmila Vitnianscaia din Bălți, Nicolai Cazacu, fost membru al Consiliului Republican al PSRM, Alexei Vasilian, președintele raionului Drochia, cinci primari, mai mulți consilieri raionali și membri de partid. Recent, partidul a fost părăsit și de Iurie Mazur, președintele organizației teritoriale a PSRM Cimișlia.
Un nou exod din Partidul Socialiștilor: Președinții organizațiilor primare ale PSRM se alătură Partidului “Renașterii”
Rândurile Partidului Socialiștilor continuă să se rărească. Președinții organizațiilor primare ale formațiunii din satele Lipnic, Hădărăuți, orașului Otaci, orașului Ocnița, printre care și consilieri locali, au aderat la Partidul “Renaștere”. O decizie similară a fost luată și de către președintele Asociației „Echitate” din Ocnița.
În declarația semnată, ei au criticat PSRM pentru că nu apără comunitățile locale și cetățenii de abuzul și incompetența actualei guvernări. De asemenea, și-au manifestat dezamăgirea în legătură cu faptul că PSRM refuză să coopereze cu alte partide de opoziție.
Irina Lozovan, o personalitate politică cunoscută, fostă reprezentantă a PSRM, și-a exprimat convingerea, pe pagina personală de Facebook, că datorită liderilor și activiștilor responsabili care au aderat la Partidul “Renaștere”, acesta va reuși să promoveze interesele cetățenilor și să lupte împotriva nedreptății regimului PAS. Ea a remarcat că, formațiunea devine tot mai puternică, cu fiecare membru nou, iar șansele ca să influențeze situația politică din țară cresc semnificativ.
Exodul membrilor PSRM a început în martie 2023. Atunci, partidul a fost părăsit de personalități politice, precum deputații Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski. Ulterior, ei au fost urmați de consilierii municipiului Bălți Veaceslav Babinețchi și Ludmila Vitneanskaia, fostul membru al Consiliului Republican al PSRM Nicolae Cazacu, președintele raionului Drochia, Alexei Vasilian, cinci primari, mai mulți consilieri raionali și alți membri ai PSRM.