Președintele PDM, la Ungheni: Mă conving pentru a câta oară că…

Președintele PDM, la Ungheni: Mă conving pentru a câta oară că…

Președintele interimar al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Monica Babuc a avut „o discuție sinceră, complexă, cu abordarea subiectelor de actualitate” cu membrii OT PDM Ungheni – „o echipă unită și puternică, consolidată în mod deosebit de ex-Președinta raionului Ungheni, ex-deputata, regretata Ludmila Guzun, personalitate marcantă a Ungheniului și a Partidului Democrat”, informează OFICIAL.

„Mă conving pentru a câta oară că e greu de găsit în Republica Moldova o altă echipă politică care ar avea atâția oameni experimentați, responsabili, culți și cu mare bun-simț la fel ca în PDM! Un potențial reprezentativ manifestat plenar și prin coechipierii noștri de la Ungheni”, a menționat la întâlnire Președintele Monica Babuc.

Totodată, în comunicatul PDM se spune: „Mulțumim Președintelui OT Ungheni, Oleg Malachi, pentru activitate și organizare exemplară. Exprimăm recunoștință colegelor noastre, Iulia Pancu și Tatiana Lazăr, dar și întregii echipe PDM Ungheni, pentru implicare și activism! Mult succes în continuare, PDM Ungheni!”.

Precizăm că, în raionul Ungheni, PDM are 15 primari din totalul de 33 de localități, 9 consilieri raionali și 127 de consilieri locali. Vicepreședinte al raionului este exponenta PDM, Tatiana Lazăr.

Share