Președintele CEC, despre alegerile din 11 iulie: Au existat situații destul de dificile de gestionare

Președintele CEC, despre alegerile din 11 iulie: Au existat situații destul de dificile de gestionare

Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, în cadrul unei conferințe de analiză post-electorală cu privire la alegerile parlamentare din 11 iulie, a spus că la scrutinul din vara anului 2021 au mai fost valabile aspecte problematice ale cadrului electoral, informează OFICIAL.

Noul președinte al CEC a spus că lipsa unor reguli foarte clare pentru deschiderea secțiilor peste hotare, aspecte ce țin de finanțarea concurenților, modul de soluționare a litigiilor electorale, precum și transportul alegătorilor reprezintă carențele Codului electoral.

„O altă provocare ține de organizarea alegerilor pe timp de pandemie. Au existat situații destul de dificile de gestionare”, a mai precizat Caraman.

„Suntem într-un nou mandat al CEC de o lună de zile”, a mai declarat președintele CEC. La fel, Caraman a precizat că noua componență deja și-a anunțat prioritățile și angajamentele asumate pentru o bună desfășurare a scrutinelor electorale.

Cristina Pendea

Share