Președintele a numit patru judecători în funcție

Președintele a numit patru judecători în funcție

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat ieri, 30 octombrie a.c., la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, decretele de numire în funcție a patru judecători, pe un termen de cinci ani.

Este vorba despre Constantin Roșca – judecător la Judecătoria Centru, municipiul Chișinău; Veronica Jomiru – Niculiță –  judecător la Judecătoria Râșcani, municipiul Chișinău; Grigore Botnaru – judecător la Judecătoria Strășeni și Maria Cozma – judecător la Judecătoria Ciocana, municipiul Chișinău.

Totodată, prin decrete prezidențiale, domnul Victor Rațoi a fost reconfirmat în funcția de judecător la Judecătoria Buiucani, municipiul Chișinău, până la expirarea împuternicirilor, iar domnul Constantin Damaschin în funcția de judecător la Judecătoria Botanica, municipiul Chișinău, până la atingerea plafonului de vârstă.

Președintele Nicolae Timofti a respins candidaturile doamnelor Lucia Bagrin și Natalia Berbec, precum și a domnilor Corneliu Crețu și Petru Harmaniuc, propuse pentru numirea în funcția de judecător, pe un termen de 5 ani, de către Consiliul Superior al Magistraturii.

În procesul examinării candidaturilor prin prisma corespunderii lor exigențelor formulate în Legea cu privire la statutul judecătorului, precum și a informațiilor prezentate de instituțiile abilitate, șeful statului a constatat că aceste persoane nu corespund rigorilor Codului de etică al judecătorului.

„Necesitatea respectării cadrului juridic existent privind cerințele înalte înaintate candidaților la funcția de judecător, precum și spiritul reformelor în sectorul justiției, care se desfășoară în prezent în Republica Moldova, având ca scop și recăpătarea încrederii societății în procesul de înfăptuire a justiției, nu permit organelor abilitate cu atribuții de suplinire a funcțiilor vacante de magistrat să promoveze persoane referitor la care nu există dovezi că ar avea o reputație ireproșabilă”, se arată în scrisoarea expediată de președintele Nicolae Timofti membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Președintele țării a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să verifice suplimentar candidaturile menționate prin prisma integrității și compatibilității cu interesele funcției publice.

Mihaela Rotari

Share