Președintele a discutat cu ministrul de Externe al Spaniei
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu ministrul pentru Afaceri Externe, UE și Cooperare al Regatului Spaniei, José Manuel Albares Bueno, care efectuează o vizită de lucru la Chișinău, transmite OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, discuția s-a axat pe situația de securitate din regiune, ca urmare a războiului din Ucraina, impactul acesteia asupra Republicii Moldova și pe agenda bilaterală.
Ministrul spaniol de Externe a declarat că țara sa sprijină aspirația europeană a Republicii Moldova. La rândul său, Maia Sandu a spus că, în această perioadă grea, scopul autorităților este să asigure stabilitatea în țară și securitatea cetățenilor.
Șeful statului a subliniat că, pentru a-și putea realiza obiectivele de dezvoltare trasate, Republica Moldova mizează inclusiv pe sprijin internațional.
De asemenea, Maia Sandu a mulțumit pentru ajutorul umanitar oferit de Spania pentru refugiații din Ucraina și care urmează să ajungă în această săptămână la Chișinău.
Doina Buruiană