Premierul a îndemnat miniștrii să iasă din cabinete: Oamenii vor să vă vadă

Premierul a îndemnat miniștrii să iasă din cabinete: Oamenii vor să vă vadă

Premierul Natalia Gavrilița, în debutul ședinței de astăzi a Guvernului, a îndemnat miniștrii Educației și Cercetării, Anatolie Topală și al Sănătății, Ala Nemerenco, să iasă din cabinete și să meargă în teritoriu ca să discute cu oamenii, informează OFICIAL.

„Avem multe planuri, dar acum că ieșim din valul crizei pandemice – să mergem în teritoriu să vorbim cu instituțiile de pe loc, cu oamenii.

Vreau să o rog pe doamna Nemerenco și domnul Topală – primesc foarte multe solicitări de la oameni care vor să vă vadă în teritoriu, ca să vedeți probleme cu care se confruntă și să aveți discuții cu reprezentanții autorităților locale și instituțiile de acolo”, a menționat ea.

Premierul s-a adresat și ministrului Mediului, Iuliana Cantaragiu: „Discutăm mult cu autoritățile locale despre regimul juridic al bazinelor și iazurilor acvatice… vă rog, doamna Cantaragiu, să avem un concept cât mai rapid de modificare a legislației”.

Cristina Gurez

Share