Precizările PCCOCS în privința lui Gheorghe Cavcaliuc
Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a venit cu unele precizări referitor la informațiile despre lipsa unei cereri din partea Interpol către autoritățile Marii Britanii în privința învinuitului Gheorghe Cavcaliuc, transmite OFICIAL.
Astfel, potrivit PCCOCS, Biroul Interpol de la Lyon (Franța) a acceptat în luna decembrie 2021, solicitarea Biroului Interpol de la Chișinău de a-l anunța în căutare internațională pe Gheorghe Cavcaliuc, pentru arestare și extrădare.
Ulterior, la 17 ianuarie 2022, Procuratura a fost informată, prin intermediul Biroului Interpol de la Chișinău, referitor la blocarea căutării învinuitului, fiind invocat articolul 3 al Constituției Interpol.
„Ținând cont de această situație și având în vedere acțiunile de urmărire penală planificate în cadrul cauzelor penale, a fost formulată și remisă o cerere de 𝒄𝒐𝒎𝒊𝒔𝒊𝒆 𝒓𝒐𝒈𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊𝒆 către autoritățile din Marea Britanie, unde printre alte acțiuni necesare dispunerii unei soluții obiective pe caz, a fost solicitată înaintarea acuzării lui Gheorghe Cavcaliuc pe dosarul penal în care victime ale infracțiunii sunt cetățenii 𝐺ℎ𝑒𝑜𝑟𝑔ℎ𝑒 𝑃𝑒𝑡𝑖𝑐 (𝑖̂𝑛𝑠𝑐𝑒𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑣𝑖𝑜𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖) 𝑠̦𝑖 𝑅𝑢𝑠𝑙𝑎𝑛 𝑉𝑒𝑟𝑏𝑖𝑡̦𝑐ℎ𝑖 (𝑖̂𝑛𝑠𝑐𝑒𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑖𝑙𝑒𝑔𝑎𝑙𝑒 𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑢𝑠̦𝑒𝑙𝑜𝑟 „𝐾𝑎𝑙𝑎𝑠̦𝑛𝑖𝑐𝑜𝑣” 𝑖̂𝑛 𝑈𝑐𝑟𝑎𝑖𝑛𝑎)”, informează Procuratura.
Rezultatul acțiunilor solicitate, după recepționarea materialelor acumulate de către autoritățile britanice, vor fi examinate în coroborare cu probele din cadrul dosarului respectiv.
Doina Buruiană