Platforma DA – cu un raport de activitate în Parlament

Platforma DA – cu un raport de activitate în Parlament

În ultima zi a anului 2020, reprezentanții Platformei DA au venit cu un raport de activitate a fracțiunii parlamentare în Parlamentul Republicii Moldova în sesiunea toamnă-iarnă 2020, informează OFICIAL.

„Am fost, din nou, cei mai activi, dacă omitem numărul mai mare al inițiativelor legislative înaintat de socialiștii care au votat pe bandă rulantă legi populiste, electorale, chiar dacă acestea pun în pericol inclusiv securitatea statului”, comunică reprezentanții Platformei.

La fel, potrivit surse, în cadrul sesiunii au fost adoptate mai multe inițiative legislative ale deputaților Platformei DA și anume:

1. Legea deoffshorizării – un deziderat din programul Platformei DA. După adoptarea acestei legi companiile, controlate direct sau indirect din paradisele fiscale, nu mai pot participa la procesele de achiziții publice, privatizări, concesionări și parteneriate publice-private;

2. Hotărârea conform căreia a fost creată Comisia de anchetă privind investigarea Laundromatului. Președintă a Comisiei – deputata Platformei DA, Inga Grigoriu;

3. Modificări legislative prin care au fost micșorate amenzile pentru nerespectarea restricțiilor pandemice, total disproporționate față de veniturile reale ale populației;

4. Modificări legislative prin care a fost introdusă pensia de urmaș rudelor medicilor decedați de COVID -19;

5. Modificări legislative care extind atribuțiile membrilor Curții de Conturi și ridică gradul de responsabilitate a demnitarilor de stat și a funcționarilor publici în contextul controalelor Curții de Conturi;

6. Modificări legislative care permit dezvoltarea medicinii paliative;

7. Prelungirea și pentru întreg anul 2021 a indemnizației unice de 16.000 lei cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus.

Totodată, deputații Platformei DA susțin că au reușit să promoveze mai multe modificări la proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2021:

✅A fost respinsă majorarea TVA pentru producătorii agricoli;

✅Au fost alocate indemnizații unice pensionarilor cu venituri reduse;

✅Au fost păstrate facilități fiscale pentru asociațiile obștești ale persoanelor cu dizabilități;

✅Au fost aprobate investiții capitale în valoare de circa 15 mln lei pentru peste 40 de primării.

Pentru ultimele ședințe ale Parlamentului au fost incluse în ordinea de zi a legislativului următoarele inițiative ale Platformei DA (unele chiar au fost votate în prima lectură):

1. proiectul privind zonele defavorizate;

2. proiectul privind infrastructura critică, care nu poate fi tranzacționată sau concesionată fără acordul Guvernului.

3. pachetul de propuneri legislative privind introducerea cadrului legal stabil privind acordarea sporurilor personalului medical în situații pandemice.

4. proiectul modificării componenței Comisiei Naționale Excepționale de Sănătate Publică, care prevede că minim 50 % din componența acesteia să fie specialiști din domeniul sănătății;

5. proiectul redistribuirii taxei pentru utilizarea mineralelor de la bugetele raionale către bugetele locale

6. pachetul modificărilor legislative privind extinderea drepturilor autorităților publice locale în procesul consultativ cu autoritățile centrale și cu Parlamentul.

7. proiectul creării condițiilor favorabile pentru implementarea votului electronic.

„Acestea sunt cele mai importante activități ale deputaților noștri în sesiunea de toamnă-iarnă, iar dacă plusăm tot ce s-a făcut pe parcursul întregului an, putem spune că deputații Platformei DA sunt cei mai activi și cei mai eficienți. Felitcitări tuturor și la mulți ani”, au conchis reprezentanții Platformei.

Cristina Pendea

Share