Platforma DA: Cerem actualei guvernări să renunțe la privatizări şi concesionări „absolut nemotivate şi dubioase ale obiectelor strategice din domeniul public”
Platforma Demnitate și Adevăr cere actualei guvernări să renunțe la privatizări şi concesionări „absolut nemotivate şi dubioase ale obiectelor strategice din domeniul public”. Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, precizând că, în scurt timp, vor avea loc eventuale privatizări, și anume a întreprinderii „Gara Nord” și Tutun-CTC, informează Oficial.
Vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari, a declarat că, după privatizarea companiei Air Moldova, Platforma DA a examinat cu mare atenţie eventualele privatizări ale unor întreprinderi importante care sunt preconizate pentru perioada următoare, octombrie-noiembrie 2018.
„Statul propune spre vânzare 85 la sută din acţiunile întreprinderii „Gara Nord”, iar preţul stabilit este puţin de peste 18 milioane de lei. Este total inexplicabil de ce este nevoie de privatizat această întreprindere, dacă este perfect profitabilă, cel puțin în 2 ani. O altă întreprindere supusă privatizării este Tutun-CTC. În acest caz sunt mari şi multe semne de întrebare, deoarece întreprinderea este una strategică. Statul propune privatizarea companiei doar cu o sumă de 165 milioane de lei. Atenţionăm că anul trecut Tutun-CTC a avut un profit net de aproape 13 milioane de lei. Din punctul nostru de vedere nu există nicio justificare plauzibilă în privinţa necesităţii privatizării acestei companii. Preţul propus este unul derizoriu”, a precizat politicianul.
În contextul celor spuse, Platforma DA susține că este profund îngrijorată de intenţia actualei puteri de a întreprinde mai multe privatizări „extrem de contradictorii”.
„Platforma DA este indignată de lipsa de transparenţă şi inconsistenţa justificării procedurilor de privatizare organizate de actualul regim mafiot. Constatăm că, concursurile de înstrăinare a întreprinderilor de stat sunt dubioase şi nu contribuie la eficientizarea managementului întreprinderilor și la acumularea mijloacelor financiare în bugetul de stat. Dimpotrivă, suntem parte a unui proces de falimentare a întreprinderilor cu capital public și delapidarea majoră în ajunul alegerilor”, a mai spus Slusari.
Doina Secrieru
Domnul Slusari lăsați populistele odată și faceți ceva bun prentru popor și țară, unica ce vi se primește bine e să vorbiți mult și fără sens!