Platforma DA: Am fost sesizați de către colegi despre tentativele de corupere a consilierilor din partea Platformei DA

Platforma DA: Am fost sesizați de către colegi despre tentativele de corupere a consilierilor din partea Platformei DA

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) condamnă crearea „coalițiilor PAS-PSRM, PAS-Nichiforciuc în raioane, după alegerile locale generale care au avut loc în această lună. Și asta, în condițiile în care în majoritatea raioanelor și localităților din Republică există voturi pentru crearea unor coaliții proeuropene, pentru care s-au expus public de nenumărate ori reprezentanții partidului de guvernare”.

Dinu Plîngău, președintele Platformei DA, în cadrul unei conferințe, a declarat: „De fiecare dată la televizor, inclusiv exponenții partidelor de dreapta proeuropene, a celor de la PAS vorbesc și insistă pe faptul că în raioane, localități trebuie să fie constituite coaliții proeuropene. De fapt, acest lucru nu se întâmplă chiar dacă sunt premise și voturi pentru crearea acestor coaliții. Condamnăm cu fermitate coaliția creată în raionul Florești, între PAS și Eugeniu Nichiforciuc”.

„Condamnăm crearea coaliției monstruoase de la Ștefan Vodă, acolo unde consilierii locali, consilierii raionali ai Platformei DA  au semnat o declarație împreună cu consilierii raionali ai LOC și Partidul Democrația Acasă și i-au invitat pe colegii de la PAS să fie formată o alianță proeuropeană și în pofida numărului suficient de voturi pentru a fi create majorități proeuropene, PAS decis să facă alianță cu PSRM.

De asemenea, Platforma DA constată cu regret că reprezentanții partidului de guvernare folosesc șantajul la adresa primarilor aleși din partea DA în schimbul votului pentru un președinte sau vicepreședinte de raion”, a mai spus politicianul.

Liderul Platformei a mai menționat că, chiar dacă în multe raioane nu au fost create majorități în consiliile raionale, au fost sesizați de către colegi despre tentativele de corupere a consilierilor din partea Platformei DA sau de aplicare a șantajului în schimbul votului pentru un președinte sau vicepreședinte al raionului.

Potrivit spuselor sale, Platforma DA condamnă, de asemenea, practicile nedemocratice de obstrucționare a validării mandatelor primarilor Platformei DA prin intermediul Consiliilor de Circumscripție locale

„Tentativele de obstrucționate a validării a mandatelor sunt niște hotărâri ilegale și abuzive și evident cu iz politic. Nu este doar cazul primarului ales și deja validat prin hotărârea instanței de judecată a orașului Căușeni, dar este și cazul altor localități, nu ne referim doar la primarii aleși de la Platforma DA, dar și la cadidații din alte partide și candidații independenți. Din această logică de idei care se întâmplă în raioane, orașe și satele din Republica Moldova deducem faptul că:

  1. Codul Electoral este unul imperfect, lasă la discreția unor reprezentanți ai partidelor politice care în majoritatea cazurilor nu au nici studii juridice să decidă asupra validării mandatelor primarilor aleși în orașe și satele din Republica Moldova.
  2. În majoritatea cazurilor aceste hotărâri se adoptă ilegal cu încălcarea legislației electorale”, a conchis politicianul.
Share