BCS a solicitat examinarea urgentă a proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2024
Astăzi, în cadrul unui briefing la Parlament, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și-au exprimat indignarea față de încălcarea de către guvern a procedurii de adoptare a proiectului legii Bugetului de Stat pentru anul 2024 și au solicitat prezentarea urgentă a documentului în Parlament.
Deputatul BCS, Petru Burduja, a amintit că potrivit normei legale, guvernul trebuia să prezinte Parlamentului proiectul legii bugetului de stat pentru 2024 înainte de 15 octombrie, iar cu o lună mai devreme – să raporteze despre executarea bugetului pentru 2023. ”Mâine este deja data de 1 decembrie, dar proiectul bugetului-2024 nu este prezentat cel puțin în guvern.
Deputatul a atras atenția asupra faptului că întârzierea aprobării bugetului de stat va afecta și adoptarea bugetelor locale, ceea ce va periclita activitatea noilor administrații locale.
Totodată, Petru Burduja a prezentat date din 31 octombrie, publicate anterior pe site-ul ministerului Finanțelor, privind executarea bugetului în anul 2023. Potrivit deputatului, până la sfârșitul lunii octombrie, la capitolul venituri, nu au fost încasate circa 13 miliarde de lei, dintre care 10 miliarde de lei urmau să fie colectate din impozite și taxe, iar 3 miliarde de lei – din finanțare externă.
„Avem mari dubii că bugetul va fi executat conform planului. Mai mult, deja astăzi cunoaștem că deficitul bugetar se cifrează la circa 10 miliarde de lei”, a spus deputatul. Petru Burduja a subliniat că, ținând cont de problemele agricultorilor, lucrătorilor din transport, din sectorul public – problemele respective ar trebui discutate urgent în Parlament.
Deputatul Oleg Reidman a menționat că problema nu constă atât în conținutul proiectului, cât în faptul că țara și economia astăzi practic nu sunt gestionate. „Guvernul, care ar trebui să fie un model de executare a legilor, le încalcă la fiecare pas, aducând drept motiv starea de urgență.”
Deputatul a atras atenția asupra faptului că nu putem vorbi doar despre bugetul de stat, ci despre o serie de bugete – ale autorităților locale, fondului de asigurări sociale și medicale de stat – care rezultă din bugetul de stat și împreună cu acesta alcătuiesc bugetul consolidat al țării. Toate acestea sunt ignorate.
Deputatul Reidman a menționat că întârzierea prezentării proiectului de buget se datorează parțial faptului că „nu toate funcțiile statului și suveranitatea acestuia au fost vândute occidentului în schimbul unor împrumuturi pentru a compensa deficitul bugetar, precum și nu au fost stabilite toate înțelegerile în acest sens. Cu certitudine vom fi martorii promisiunilor că o parte semnificativă a cheltuielilor bugetare va fi acoperită din împrumuturi externe, care vor lega în continuare mâinile guvernului, poporului, în sensul exercitării drepturilor lor suverane”, a spus deputatul.
Deputatul Vladimir Odnostalco a menționat că neexecutarea atribuțiilor sale a devenit o normă pentru acest guvern.
„După cum înțelegem, prioritatea bugetului va consta în deservirea datoriilor, și nu acordarea de sprijin social. Vedem că există presiuni din partea organizațiilor internaționale de a face economii în sfera socială, medicală și educațională. Și vedem că Guvernul este de acord să aplice aceste măsuri chirurgicale în raport cu populația țării noastre. Nu este clar ce se va întâmpla cu compensațiile, cu asigurarea agentului termic, cu medicina. Nimeni nu știe nimic”, a spus Vladimir Odnostalco.
Vladimir Odnostalco a atras atenția asupra faptului că astăzi a fost anulată discuția despre proiectul legii Bugetului de Stat pentru 2024 în guvern, „pentru că există presiuni din partea partenerilor externi de a reduce sfera socială”, a rezumat deputatul.