Peste 23 de mii de alegători au solicitat votarea la locul aflării în ziua alegerilor prezidențiale
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, până astăzi – 29 octombrie, birourile electorale ale secțiilor de votare au recepționat 23 562 de cereri de votare la locul aflării, pentru ziua alegerilor prezidențiale de duminică, 1 noiembrie, informează OFICIAL.
Din numărul total de solicitări, 321 sunt din partea alegătorilor cu simptome ale infecției respiratorii COVID-19, iar în situația a 23 243 de cazuri, în cereri sunt invocate alte motive temeinice.
Amintim că, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă până pe 31 octombrie curent, ora 18.00. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical.
În contextul situației de criză în sănătate publică, în ziua alegerilor, până la ora 15.00, pot vota la locul aflării fără obligația de a prezenta certificatul medical doar alegătorii care manifestă simptome a infecției COVID-19.
Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse.
Cristina Pendea