PDM spune ce va face după prezidențiale: „Imediat a doua zi după alegeri…”
Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat că după alegerile prezidențiale va veni cu un plan de acțiuni către autorități pentru a scoate țara din criza economică, informează OFICIAL.
„Am avut ședința Biroului executiv al PDM, după câteva săptămâni de când deputații, membrii biroului, conducerea partidului merg în teritoriu ca să discute cu echipele noastre locale în cadrul Campaniei „O altfel de politică”. Astăzi, am vorbit despre rezultatele preliminare ale acestei campanii, care include un șir de consultări cu membrii, dar și susținătorii PDM. Am reușit până acum să mergem în 23 de raioane”, spune democratul.
„Am vorbit despre cum va acționa PDM în contextul alegerilor prezidențiale, cum evaluăm activitatea exponenților PDM în Guvern, dar și cum va acționa PDM după alegeri, inclusiv în eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate. Membrii și susținătorii noștri ne spun că PDM a luat o decizie rațională și matură, atunci când a hotărât să nu participe cu propriul candidat în aceste alegeri prezidențiale. Oamenii ne spun că vor trece și aceste alegeri prezidențiale, dar mai mult îi interesează ce va fi după aceste alegeri. Ei consideră că politicienii trebuie să se gândească mai mult cum să-și unească forțele ca să scoată țara din criza economică”, mai spune Pavel Filip.
În acest context, liderul democraților a spus: „Imediat a doua zi după alegeri, când va mai scădea tensiunea politică și toți vor coborî cu picioarele pe pământ, PDM va pune pe masa Parlamentului, Guvernului și Președintelui o listă de priorități, un plan, ca să scoatem țara din criză. Un plan de care avem nevoie și pe care îl așteaptă cetățenii”.
Mihaela Conovali