PAS, după ședința cu cele 3 partide: Opinia noastră este că trebuie să convocăm o ședință a Parlamentului în cel târziu 7 zile

PAS, după ședința cu cele 3 partide: Opinia noastră este că trebuie să convocăm o ședință a Parlamentului în cel târziu 7 zile

Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) solicită ca în termen de 7 zile să fie convocată ședința extraordinară a Parlamentului. Declarația a fost făcută de deputatul Igor Grosu, după ședința fracțiunii cu fracțiunile Platforma „DA”, PDM și PSRM, transmite OFICIAL.

Igor Grosu a spus că diferențe de opinii încă sunt, dar toți au fost de acord că sunt 3 probleme de actualitate care necesită rezolvare.

„Cel mai mult am discutat despre măsurile urgente în agricultură. Opinia noastră este că trebuie să convocăm o ședință a Parlamentului în cel târziu 7 zile. Este timp suficient pentru toți cei care vor să vină cu soluții, să aprobăm decizii în ajutorul țăranilor. Coaliția de guvernare are altă abordare, ei opinează că trebuie identificate soluții, apoi să fie convocată ședința. Le amintim că seceta nu este de azi”, a spus Igor Grosu.

Deputatul a spus că, la ora 14.00, vor continua discuțiile și toți cei care au tangență cu problema secetei sunt invitați să se mobilizeze și să vină cu soluții.

Cristina Parfeni

Share