PAS – cu o interpelare către Ion Chicu: „În caz contrar, ajungem în situații absurde”
Galina Sajin și Doina Gherman, deputatele fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM” au înaintat Prim-ministrului, Ion Chicu, o interpelare cu privire la polița de asigurare obligatorie pentru cetățenii Republicii Moldova care vin în țară, informează OFICIAL.
Astfel, reprezentanții PAS propun:
1) Extinderea termenului în care polița poate fi procurată la jumătate de preț până la 15 mai 2020;
2) Introducerea unei plăți parțiale a primei de asigurare medicală în funcție de cât timp persoana va rămâne în Republica Moldova.
„Cele menționate mai sus trebuie analizate în vederea identificării unor soluții echilibrate mai ales în contextul în care, în lipsa stării de urgență, punctul 3 din Anexa nr.2 la Legea nr.1593/2002 prevede în calitate de plătitori ai primelor obligatorii de asistenţă medicală şi „alţi cetăţeni ai Republicii Moldova care nu sunt angajaţi şi nu fac parte din nici una din categoriile enumerate şi nu sunt asigurate de Guvern, conform art.4 alin.(4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, care fac dovada aflării în Republica Moldova pentru cel puţin 183 de zile (pe parcursul anului bugetar).” Anume în această categorie se înscriu conaționalii noștri reveniți din afara țării”, se declară într-un comunicat al PAS.
De asemenea, în aceeași interpelare, s-a solicitat modificarea pct.24 din Dispoziția nr. 10 din 31 martie 2020 în vederea stabilirii excepțiilor de la obligativitatea semnării declarației și, implicit, a plății primei de asigurare medicală față de persoanele care prin lege sunt scutite de acest lucru (pensionarii, copiii, elevii, studenții, mamele cu mulți copii, persoanele cu dizabilități, persoanele care îngrijesc persoanele cu dizabilități etc.). „În caz contrar, ajungem în situații absurde când, de exemplu, un copil de 6 luni este obligat să semneze declarația pe propria răspundere și, ulterior, să achite prima de asigurare medicală în virtutea declarației semnate”, mai comunică reprezentanții PAS.
Mihaela Conovali