Partidul „ȘOR” insistă pe reducerea vârstei de pensionare

Partidul „ȘOR” insistă pe reducerea vârstei de pensionare

„Partidul „ȘOR” a elaborat o nouă inițiativă legislativă bazată pe numeroase solicitări ale cetățenilor. Proiectul de lege prevede revenirea la vârsta de pensionare de până la așa-numită reformă a pensiilor din 2017. Având în vedere că speranța de viață în R. Moldova este nefavorabilă, majorarea censului de pensionare este o măsură inumană și antipopulară, consideră Ilan Șor, liderul formațiunii. Mai mult, Partidul „ȘOR” susține că, într-un fel, vine în ajutorul PSRM de la guvernare care a promis că va insista pentru reducerea vârstei de pensionare”, se menționează într-un comunicat al Partidului Șor. 

Potrivit proiectului, „începând cu 1 ianuarie 2021, se stabilește vârsta standard de pensionare de 62 de ani pentru bărbați și de 57 de ani pentru femei”. Astfel, Partidul „ȘOR”, propune revenirea la vârsta de pensionare de până la așa-numită reformă din 2017.

Inițiativa a fost prezentată astăzi în cadrul unui briefing la Parlament. „Ilan Șor a arătat că așa-numita reformă a sistemului de pensionare a fost îndreptată împotriva cetățenilor”, mai comunică reprezentanții Partidului.

„Programul de reformă a pensiilor este inuman. Având în vedere că speranța de viață în R. Moldova este nefavorabilă, să impui ieșirea oamenilor la pensie, având o vârstă înaintată, înseamnă bătaie de joc”, a spus Șor.

Ilan Șor consideră că „experiența europeană”, pe care s-a bazat reforma din 2017, nu ține. Asta deoarece nu poate fi comparat nivelul de trai al pensionarilor din Moldova cu cei din Germania, de exemplu. Ilan Șor a amintit că formațiunea sa a propus anterior, în câteva rânduri, majorarea neîntârziată a pensiilor, însă inițiativele nu au fost susținute.

Secretara fracțiunii Partidului „ȘOR”, Marina Tauber a menționat că proiectul cu privire la reducerea vârstei de pensionare a fost elaborat în urma solicitărilor cetățenilor.

„În urma reformei, vârsta de pensionare va fi de 63 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Aproximativ aceeași este și vârsta medie de pensionare la nivel european. Nu s-a ținut cont că în Moldova speranța de viață este de aproximativ 71 de ani, iar în țările UE aceasta este în medie cu aproximativ 10 ani mai mare”, a comunicat Tauber.

Potrivit Marinei Tauber, prin comparație cu pensionarii din UE, cei din Moldova beneficiază de pensie cu 10 ani mai puțin. Marina Tauber a mai spus că censul de pensionare trebuie redus luând în considerare condițiile grele de muncă, lipsa unor programe speciale pentru muncitorii în etate, riscurile la care sunt expuse persoanele în vârstă în legătură cu pandemia de Covid-19.

Deputata a mai amintit că, de fapt, și PSRM, formațiune aflată la guvernare, a promis în campaniile electorale reducerea censului de pensionare.

„Deoarece după aproape un an și jumătate de la alegeri PSRM nu a făcut nimic în acest sens, noi am hotărât să-i ajutăm, dacă au acum alte preocupări și nu au timp pentru a-și îndeplini promisiunile date alegătorilor. Iar dacă Guvernul va invoca faptul că nu sunt bani, îl îndemnăm pe dl Chicu să-și dea demisia și să-i lase pe alții să identifice fondurile necesare, care, apropo, nu sunt atât de mari”, a declarat Tauber.

Fracțiunea Partidului „ȘOR” va înregistra proiectul în Parlament și va insista să fie discutat în comisii săptămâna viitoare și adoptat în plenul Legislativului, se declară în același comunicat.

Mihaela Rotari

Share