Partid: În premieră în istoria Moldovei independente primele 100 de zile de guvernare pot fi caracterizate cu un singur cuvânt – catastrofă
Primele 100 de zile ale Cabinetului de miniștri, condus de Natalia Gavrilița, s-au dovedit a fi un eșec. Declarația a fost făcută de membrul Comitetului Executiv al Partidului „Congresul Civic”, Iurie Muntean, informează OFICIAL.
Muntean a mai spus că partidul de guvernământ trebuie să realizeze promisiunile făcute, iar dacă nu poate – să capituleze.
„În premieră în istoria Moldovei independente primele 100 de zile de guvernare pot fi caracterizate cu un singur cuvânt – catastrofă”, a menționat el, în cadrul unui briefing online.
Politicianul a spus că puterea mereu roagă cetățenii să mai aibă răbdare. „Dar întrebarea este – pentru ce? Maia Sandu preferă să răspundă în stilul lui Dodon – „de-atâta””, a adăugat el.
Potrivit spuselor sale, în timpul campaniei electorale, PAS a promis cetățenilor că are o strategie clară cu scopuri și acțiuni, iar acum nu e clar unde sunt acestea.
„Zilnic în țară au loc evenimente haotice, Moldova e părăsită de mii de oameni, care încearcă să supraviețuiască, bazându-se pe propriile forțe. Statul, în același timp, continuă cu încăpățânare să-i ignore. Tariful mai mare de câteva ori la gazul natural va distruge producătorul local, iar o majoritate covârșitoare de cetățeni vor sărăci într-o clipă”, a remarcat Muntean.
Fostul deputat a subliniat că puterea trebuie imediat să purceadă la realizarea sarcinilor sale. „În caz contrar, PAS trebuie să recunoască eșecul și să capituleze. Nouă, celor din „Congresul Civic”, ne este clar – nimeni nu știe cât va mai rezista Republica Moldova cu asemenea conducere”, a conchis el.
Cristina Gurez