Parlamentul se convoacă astăzi în ședință
Parlamentul se va convoca astăzi în ședință plenară. Ordinea de zi a ședinței a fost completată de membrii Biroului permanent.
La propunerea comisiilor parlamentare, pe ordinea de zi au fost incluse proiectul de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova și proiectul de hotărâre privind constituirea Grupului parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat.
De asemenea, deputații vor examina, în a doua lectură, mai multe inițiative legislative, printre care proiectul de lege cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică, proiectul pentru modificarea Codului fiscal și proiectul de lege privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași. Parlamentarii vor mai dezbate inițiativele legislative prin care se propun modificarea Legii cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, a Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, precum și a Legii ocrotirii sănătății.
Ședința plenară va începe la ora 12:00.