Parlamentul a găzduit o rundă de discuții publice dedicate rolului femeilor în silvicultură
Consolidarea rolului femeilor în sectorul silvic a constituit subiectul abordat în cadrul discuțiilor publice desfășurate la Parlament, pe platforma Comisiei mediu, climă și tranziție verde. Evenimentul cu genericul ,,Silvicultura la feminin – rolul femeilor în sector. Inițiative de politici de mediu pentru femei între provocări și oportunități” a reunit deputați, reprezentanți ai Ministerului Mediului, ai organizației UN Women – Moldova, ai mediului academic, ai administrației publice locale, ai asociațiilor de profil, precum și femei care activează în domeniul silviculturii.
Participanții au discutat despre realizările din sectorul silvic, despre provocările pe care le întâmpină femeile care activează în silvicultură, despre oportunitățile de dezvoltare profesională și de implicare activă în gestionarea resurselor forestiere. În această ordine de idei, s-a menționat despre necesitatea creșterii atractivității domeniului silvic pentru femei și tineri, precum și despre necesitatea de a asigura accesul la resurse, finanțare și instruire de specialitate pentru cei care doresc să se dedice acestui domeniu. De asemenea, au fost abordate modalitățile prin care politicile publice pot fi ajustate pentru a sprijini și încuraja participarea activă a femeilor în acest sector.
Deputata Veronica Briceag, membra Comisiei mediu, climă și tranziție verde, organizatoarea evenimentului, a remarcat că femeile au un rol esențial în conturarea unui viitor durabil în gestionarea mediului și a pădurilor. „Acest eveniment reprezintă o ocazie valoroasă de a discuta despre contribuțiile femeilor în acest sector important – silvicultura, de a împărtăși experiențe, de a ne inspira reciproc și de a construi o comunitate puternică unde vocile femeilor să fie auzite și respectate”, a menționat deputata Veronica Briceag.