Parlamentul a aprobat extinderea termenului de activitate a două Comisii speciale

Parlamentul a aprobat extinderea termenului de activitate a două Comisii speciale

Legislativul a aprobat extinderea activității Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor înstrăinării patrimoniului sindicatelor, precum și a Comisiei speciale pentru evaluarea gestionării integrate a resurselor de apă din bazinul râului Nistru și al afluenților săi. În ședința plenară de astăzi, deputații au aprobat două proiecte de hotărâre în acest sens.    

Comisia specială pentru evaluarea gestionării integrate a resurselor de apă din bazinul râului Nistru și al afluenților săi, a cărui mandat expiră la 12 mai 2021, își extinde termenul cu încă 3 luni. Aceasta a fost constituită în scopul antrenării în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile, a audia părțile și persoanele implicate, pentru a prezenta Parlamentului raportul cu privire la activitatea desfășurată.

De asemenea, Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor înstrăinării patrimoniului sindicatelor își va prelungi termenul de activitate până la 15 mai 2021. Astfel, urmează aprobarea raportului Comisiei în cadrul ședinței finale a acesteia și ulterioara prezentare a raportului cu privire la circumstanțele de fapt și de drept privind înstrăinarea patrimoniului sindicatelor, în plenul Parlamentului.

Doina Secrieru

Share