Ora 16.00: Alegerile sunt valide, 39% din alegători au votat

Ora 16.00: Alegerile sunt valide, 39% din alegători au votat

Comisia Electorală Centrală (CEC) declară preliminar că alegerile pentru funcția de PRM din 30 octombrie sunt valide. Din numărul total al alegătorilor incluși în listele electorale, pînă la ora 16.00, și-au exercitat dreptul la vot peste 1,140 mln cetățeni, ceea ce constituie o rată de participare de peste 39 % din numărul total de alegători incluși în listele electorale. Reieșind din aceste date și conducîndu-ne de prevederile Codului electoral, putem deduce că alegerile prezidențiale organizate astăzi pot fi considerate valabile, potrivit unui comunicat de presă al CEC.

Profilul alegătorilor în Republica Moldova care deja au votat :

  • 9,06 % au vîrsta cuprinsă între 18 și 25 ani;
  • 24,06 % – 26-40 de ani,
  • 26,23 %   –  41-55 ani,
  • 32,03 %  –  56-70 de ani și 8,61 % reprezintă electoratul cu vîrstă de peste 71 ani.

Raionul în care se atestă cea mai reprezentativă prezență la urne este Ocnița (41,85 %), cea mai joasă fiind în UTAG (30, 26 %).

Localitatea în care au votat cei mai mulți alegători este Pocrovca din raionul -Dondușeni (71,46 %), cei mai puțini fiind înregistrați la urne în loc. Caracușenii Vechi din raionul Briceni, unde, pînă la această oră s-au prezentat doar 12,46 %  din cetățenii cu drept de vot incluși în listele electorale de bază.

În cazul mun. Chișinău:

  • Sectorul Rîșcani  – 42,22%
  •  Sectorul Botanica – 41,62%
  • Sectorul Centru – 41, 56 %
  • Sectorul Buiucani – 41,08%
  • Sectorul Ciocana – 40,14%

Cît ține de votarea în secțiile deschise peste hotarele țării… Din informațiile comunicate de către colegii noștri, procesul respectiv decurge în mod normal. La această oră se deschid secțiile de votare din SUA, orașele Seattle și Sacramento.

Pînă la ora 15.30, în secțiile de votare deschise peste hotare au votat 35 879 cetățeni.

În același context, vă informăm că cei mai activi cetățeni ai Republicii Moldova, care astăzi își exercită dreptul la vot în cadrul secțiilor de votare deschise peste hotare au fost înregistrați în secțiile de votare din:

  • O secție din or. Moscova, Federația Rusă (1438);
  • O secție din mun. București, România (1389);
  • Padova, Italia (1109)

Dacă e să ne referim per țară, atunci vom remarca participare activă la alegeri a diasporei din:

  • Republica Italiană -12 388 ( pentru care au fost deschise 25 secții de votare)
  • România – 5720 (pentru care au fost deschise 11 secții de votare)
  • Federația Rusă – 3429 ( pentru care au fost deschise 8 secții de votare)

În același timp, constatăm o prezență scăzută a alegătorilor moldoveni în secțiile de votare deschise în :

  • Republica Populară Chineză – 19 persoane
  • Republica Lituania – 20 persoane
  • Japonia – 25 persoane

Ținînd cont de diferența de fuse orare dintre Republica Moldova și țările în care au fost deschise secții de votare, contăm să avem, în orele următoare, o participare mai activă a diasporei la scrutinul prezidențial. Cu detalii vom reveni pe parcurs.

Doina Secrieru

Share