Oleinic: În toate trebuie să predomine raționamentul și interesul național, dar nu agendele unor partide din perspectiva alegerilor anticipate
Deputatul independent în Parlamentul Republicii Moldova, Alexandru Oleinic a declarat că, în cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe a susținut, în prima lectură, proiectul privind Legea bugetului de stat pentru anul 2021, precum și cel care vizează politica bugetar-fiscală pentru anul viitor, și a explicat de ce, informează OFICIAL.
„Am susținut, deoarece consider că Țara are nevoie de un buget real și consolidat. Cu toate că unele prevederi ale acestor documente au stârnit mai multe discuții contradictorii atât în societate, cât și culoarele Parlamentului, prin acest vot, în prima lectură, consider că a fost declanșată procedura de lucru/discuții asupra lor. Avem pentru aceasta încă câteva săptămâni. Moment important,ținând cont că suntem în ultima lună al anului, iar de adoptarea acestor legi depinde cum vom începe anul 2021, care va fi marcat în continuare de pandemie, criza social-economică și, poate, chiar de una politică”, a scris Oleinic, pe pagina personală de Facebook.
El a menționat că sunt unele prevederi în proiectele de legi care urmează a fi analizate și discutate, poate chiar modificate sau revizuite. „Mă refer, de exemplu, la anularea scutirii pentru soț/soție, anularea reducerii de 15% pentru cei care plătesc impozite pe imobil înainte de termen, majorarea de la 8 % la 12% TVA pentru importul/livrarea producției agricole primare și așa mai departe”, a precizat deputatul.
„Sunt multe. Dar nu cred că suntem în situația când trebuie să ne „punem în poză” și să blocăm adoptarea Legii bugetului,deoarece sunt prevederi/propuneri care, într-o măsură oarecare, balansează politica bugetar-fiscală, în ansamblu. Și aici trebuie menționată modificarea TVA în agricultură , prin aplicarea unei cote reduse a TVA pentru îngrășăminte și fertilizanți, reducerea de la 20 la 12%, concomitent cu aplicarea aceleiași cote TVA pentru producția agricolă primară; reducerea cotei TVA de la 15% la 12% pentru sectorul HoReCa; extinderea Programului de rambursare a TVA până la 30 septembrie 2021 pentru producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale. Plus la aceasta trebuie menționată instituirea mecanismului de subvenționare a creării locurilor de muncă, prin subvenționarea salariilor în cazul angajării tinerilor, cetățenilor aflați peste hotare și persoanelor cu dizabilități – suma alocațiilor din bugetul de stat pentru anul 2021 pentru programul respectiv constituie 200 milioane de lei și altele”, a declarat Alexandru Oleinic.
„Consensul trebuie obținut prin dialog, ținând cont de situația epidemiologică existentă la nivel național și internațional, dar și de condițiile climaterice nefavorabile și, respectiv, de necesitatea susținerii mai multor domenii economice, sectorului agroindustrial și populației. În toate trebuie să predomine raționamentul și interesul național, dar nu agendele politice a unor partide din perspectiva alegerilor anticipate. Țara are nevoie de Buget și trebuie găsit consens pentru adoptarea lui”, a conchis deputatul.
Cristina Jicol