O delegația condusă de Premier, în vizită oficială la Berlin

O delegația condusă de Premier, în vizită oficială la Berlin

Premierul Natalia Gavrilița, în perioada 4-7 aprilie curent, se va afla într-o vizită oficială la Berlin, Germania, cu ocazia desfășurării Conferinței donatorilor „Moldova Support Platform”, transmite OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, evenimentul va fi organizat pe data de 5 aprilie, în scopul intensificării sprijinului internațional și al Uniunii Europene pentru țara noastră.

De asemenea, în cadrul vizitei oficiale, prim-ministrul se va întâlni cu ministrul Federal al Afacerilor Interne, Nancy Faeser și va participa la masa rotundă organizată de Fundația Konrad Adenauer, care sprijină numeroase proiecte de expertiză și de dezvoltare a instituțiilor democratice și a societății civile din Republica Moldova.

Totodată, Natalia Gavrilița va avea o întrevedere cu ministrul Federal al Cooperării și Dezvoltării, Svenja Schulze, cu președintele Conferinței de la Munchen, Christoph Heusgen, dar și o discuție cu Jens Plötner, consilierul în probleme de politică externă și securitatea al cancelarului federal.

Vizita premierului include și o întâlnire cu reprezentanții diasporei moldovenești, precum și vizitarea standului de țară „Moldova, un gust deosebit”, la Expoziția Internațională „Fruit Logistica 2022”.

Prim-ministrul va participa, de asemenea, la ședința Comisiei parlamentare pentru politică externă și a Comisiei parlamentare pentru drepturile omului.

De menționat că, din delegația oficială a Republicii Moldova fac parte: prim-ministrul Natalia Gavrilița; Secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea; viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu; viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu; ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari; ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco; secretarul de Stat al Ministerului Justiției, Veronica Mihailov.

Doina Buruiană

Share