Nuland la întrevederea cu Candu: „Ați dat dovadă că se poate”

Nuland la întrevederea cu Candu: „Ați dat dovadă că se poate”

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a avut, la Washington, o întrevedere cu Adjunctul Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland  și Adjunctul Asistentului Secretarului de Stat, Bridget Brink, potrivit unui comunicat de presă.

 Speakerul a mulțumit oficialilor SUA pentru susținerea constantă acordată Republicii Moldova în parcursul european, dar și pentru asistența financiară în implementarea diferitor proiecte de dezvoltare.

 În cadrul discuțiilor Andrian Candu a abordat subiecte curente de pe agenda relaţiilor moldo-americane, precum şi unele aspecte legate de situaţia social-politică din Republica Moldova, implementarea reformelor ce se regăsesc pe agenda europeană, dialogul cu Adunarea Populara a UTA Găgăuzia în cadrul Grupului parlamentar de lucru. Speakerul s-a mai referit la acțiunile prioritare pentru accelerarea reformelor, în special în sistemul financiar-bancar și lupta împotriva corupției, precum și implicarea întregii societăți în proiecte importante de țară. Andrian Candu a menționat că desfășurarea alegerilor prezidențiale vor avea loc în mod corect și transparent.

 Oficialii americani au salutat realizarea a peste 90% din prevederile Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare Republica Moldova – UE. „SUA va susține Republica Moldova în obținerea programului de țară cu Fondul Monetar Internațional, dacă toate precondițiile FMI vor fi realizate”, a fost declarația comună a înalților oficiali americani din cadrul întrevederii.

 Adjunctul Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland a menționat că apreciază buna sincronizare și cooperare dintre Parlamentul și Guvernul de la Chișinău. „Felicit parlamentarii și Guvernul de la Chișinău pentru rezultatele obținute. Ați dat dovadă că se poate. Mergeți înainte și aveți deplinul nostru suport în realizarea reformelor”, a declarat înaltul oficial american.

 La rândul său, Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Bridget Brink a menționat că dialogul social, asigurarea consensului și continuarea reformelor în Republica Moldova sunt esențiale.

 Potrivit Speakerului Andrian Candu, țara noastră se confruntă cu o serie de provocări interne și externe, soluționarea cărora necesită dialog continuu și identificarea consensului în societate. 

Oficialii au discutat, de asemenea, despre situaţia regională şi evoluţiile în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean. 

Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează o vizită de lucru în SUA, în perioada 28 septembrie – 5 octombrie 2016.

Maria Roșca

Share