Noi decizii ale CSE: Au fost autorizate mai multe curse avia
Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat Dispoziția nr. 17, care include noi prevederi, transmite OFICIAL.
Astfel, Comisia dispune:
- Zilele de 21 aprilie – 24 aprilie 2020 se declară zile de odihnă pentru toate unitățile din sectorul bugetar și instituțiile/autoritățile publice la autogestiune, cu excepția:
1.1. instituțiilor medico-sanitare, de sănătate publică și servicii auxiliare pentru instituțiile de sănătate publică, serviciilor de salvare, urgență și de asistență socială;
1.2. autorităților administrative din domeniul apărării naționale, ordinii publice şi securității naţionale;
1.3. instituțiilor de învățământ de toate nivelurile (de educaţie timpurie, instituţiile de învăţământ primar, secundar, profesional tehnic, superior, de învăţământ extraşcolar şi de învăţământ special), care vor asigură desfășurarea procesului educațional la distanță.
- Recuperarea acestor zile se va realiza în modul stabilit de Guvern, după ridicarea stării de urgență.
- Nu se consideră zile de odihnă pentru salariații care în perioada 21 aprilie – 24 aprilie 2020:
3.1. solicită acordarea/se află în concediul de odihnă anual (art. 112 din Codul muncii), inclusiv concediul de odihnă nefolosit (art. 119, alin. (3) din Codul muncii), cu achitarea indemnizației de concediu (art. 117 din Codul muncii) și concediu neplătit (art. 120 din Codul muncii);
3.2. sînt în regim de staționare, conform ordinului dispus de angajator.
- Zilele de 21 aprilie – 24 aprilie 2020 se includ în tabelul de evidență a timpului de muncă și de calculare a salariului pentru luna aprilie, ca zile prezente la lucru.
- Conducătorii unităților din sectorul bugetar și conducătorii instituțiilor/autorităților la autogestiune, în perioada 21 aprilie – 24 aprilie, vor atrage personalul strict necesar pentru a asigura funcționalitatea proceselor, inclusiv de la distanță.
- Ziua de 27 aprilie 2020 se declară zi lucrătoare, iar ziua de 08 iunie 2020 se declară zi de odihnă.
- Anexa nr. 3 la Dispoziția nr. 10 din 31 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova se completează cu punctele 5 și 6, cu următorul cuprins:
„5. Excepție de la prezenta procedură sunt fi zborurile de tip taxi, privat și business, care transportă un număr limitat de persoane la bord.
- Autoritatea Aeronautică Civilă va prezenta spre aprobare Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale solicitările pentru zborurile menționate la punctul 5.”.
- Se autorizează:
8.1. zborul de tip taxi, operat de către compania aeriană AIR X CHARTER LTD, din 13 aprilie 2020, ABU-DHABI – CHISINAU – BUCUREȘTI;
8.2. accesul temporar, pînă în data de 19.04.2020, pe teritoriul Republicii Moldova, în condiții strict reglementate de autoritățile competente, a echipajului aeronavei companiei aeriene AIR X CHARTER;
8.3. zborul de tip taxi, operat de către compania aeriană AVCONJET, din 15 aprilie 2020, NEWARK (USA) – CHISINAU – VIENNA;
8.4. zborul de tip cargo, operat de către compania aeriană AVIACON ZITOTRANS, din 15 aprilie 2020, JUBA – DJIBOUTI (TECH. LANDING) – CHISINAU – KRASNODAR, care transportă echipajul de zbor al companiei Valan International Cargo Charter, cetățeni ai Republicii Moldova și un cetățean al Ucrainei;
8.5. intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctul de trecere a frontierei de stat Aeroportul Internațional Chișinău, a unui cetățean ucrainean, angajat al companiei Valan International Cargo Charter. Compania Valan International Cargo Charter, în coordonare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, va asigura însoțirea persoanei de la punctul de intrare pînă la punctul de ieșire din Republica Moldova;
8.6. accesul temporar, pînă în data de 17.04.2020, pe teritoriul Republicii Moldova, în condiții strict reglementate de autoritățile competente, a echipajului aeronavei companiei aeriene AVIACON ZITOTRANS.
- Se autorizează organizarea cursei aeriene charter pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova TEL-AVIV – CHIȘINĂU.
- Punctul 14 din Dispoziția nr. 14 din 06 aprilie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, va avea următorul cuprins:
„14. Se stabilește indemnizație unică în mărime de 16 mii lei:
14.1. angajaților infectați cu COVID-19 din: (i) Agenția Națională de Sănătate Publică, (ii) instituțiile medicale, inclusiv personalul detașat, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, (iii) instituțiile medico-sanitare publice spitalicești, de asistență medicală urgentă prespitalicească, de asistență medicală primară;
14.2. angajaților altor autorități/instituții bugetare și instituții medico-sanitare publice, care în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu s-au infectat cu COVID-19”.
- Se introduce, începînd cu data de 14 aprilie 2020, ora 8:00, regimul de carantină în or. Glodeni.
- Prin derogare de la prevederile punctului 3 din Hotărîrea nr. 9 din 15 martie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și prin derogare de la prevederile punctului
13 din Dispoziția nr. 2 din 20 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale se autorizează trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene şi a frontierei de stat moldo-române pe sensul de intrare în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului, a cetăţenilor străini care activează în cadrul proiectului de interes național „Construcția gazoductului Ungheni-Chișinău”.
- Prin derogare de la prevederile punctului 13 din Dispoziția nr. 2 din 20 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale, cetățenii români cu drept de muncă în Republica Moldova care activează în cadrul proiectului de interes național „Construcția gazoductului Ungheni-Chișinău”, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă, nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare.
- Listele nominale și protocolul aplicabil persoanelor menționate la punctele 12 și 13 se aprobă de Ministerul Economiei și Infrastructurii.
- Prin derogare de la prevederile art.47 alin.(1), lit. f) – i) din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar – fiscale nr.181/2014, art.6 alin.(1) lit.b) din Legea nr.260/2017 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova, pct.5.1.2 din Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.636/2019 se stabilesc următoarele:
15.1. Ministerul Finanţelor, Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină întocmesc şi prezintă spre auditare Curţii de Conturi rapoartele privind executarea bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2019 în termen de 30 de zile de la data ridicării stării de urgență;
15.2. Curtea de Conturi efectuează auditul rapoartelor privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2019 și prezintă raportul de audit Guvernului și Parlamentului în termen de 45 de zile de la data prezentării acestora de către Ministerul Finanțelor, Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină;
15.3. Guvernul aprobă și prezintă Parlamentului rapoartele privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2019 în termen de 45 de zile de la data prezentării acestora Curții de Conturi;
15.4. Parlamentul aprobă rapoartele privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2019 în termen de 45 de zile de la data prezentării acestora de către Guvern.
- Prin derogare de la punctul 24 al Regulamentului privind modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor pentru salariații angajați în sectorul privat participanți în cadrul Programului de stat „Prima casă” aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 253/2019, pe perioada stării de urgență, achitarea compensațiilor bănești pentru beneficiarii de compensații acceptați în programul de compensare destinat salariaților din sectorul privat (Prima casă 4), se va efectua în baza fondului de salarizare și altor recompense obținute de către beneficiar, reflectată în darea de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistență medicală reținute și contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate aferent lunii februarie 2020.
- În cazul instituirii regimului de carantină în localitățile din Zona de securitate, sporirea efectivelor organelor de drept și ale Forțelor Armate, implicate pentru desfășurarea activităților ce se impun, se va coordona cu delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.
- Se suspenda transportul rutier de persoane în trafic internațional prin servicii regulate, regulate speciale, ocazionale și în regim taxi, cu excepția curselor speciale autorizate de către Comisia pentru Situații Excepționale. Încălcarea acestei dispoziții constituie temei pentru suspendarea înregistrării până la trei luni sau radierea din Registrul operatorilor de transport rutier.
- Se aprobă procedura de organizare a curselor de transport rutier de repatriere a cetățenilor Republicii Moldova, conform Anexei.
De asemenea, Comisia a aprobat procedura de organizare a curselor de transport rutier a cetățenilor Republicii Moldova.
Astfel, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene:
1.1. va întocmi listele solicitărilor cetățenilor Republicii Moldova, care intenționează să revină în Republica Moldova prin transport rutier, cu indicarea obligatorie a numelui, prenumelui, numărului de telefon, adresei electronice și domiciliului / reședinței în Republica Moldova;
1.2. va întocmi listele pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova, acordând prioritate copiilor, studenților, persoanelor aflate la tratament medical, altor cetățeni aflați în dificultate;
1.3. va transmite Agenției Naționale Transport Auto listele pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova;
1.4 va coordona, cu țările tranzitare, coridoarele de tranzit pentru cursele de transport rutier autorizate de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.
- Agenția Națională Transport Auto:
2.1. va elabora în conformitate cu listele recepționate la punctul 1 propuneri pentru graficul curselor de transport rutier și le va înainta Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova spre aprobare;
2.2. va selecta, în mod transparent și deschis, operatorii de transport rutier autorizați pentru efectuarea curselor;
2.3. va informa MAEIE privind operatorii de transport rutier selectați;
2.4. va publica pe pagina web informația despre costul și condițiile de călătorie.
- MAEIE va informa persoanele din listele prezentate privind operatorul de transport rutier selectat, datele de contact ale operatorului, orarul cursei.
Cristina Parfeni