Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Premierul român: Contăm în continuare pe implicarea prietenilor noștri de la București în gestionarea procesului de aderare la UE

Natalia Gavrilița, la întrevedere cu Premierul român: Contăm în continuare pe implicarea prietenilor noștri de la București în gestionarea procesului de aderare la UE

Prim-ministra Natalia Gavrilița s-a întâlnit, astăzi, la București, cu omologul său român, Nicolae Ionel Ciucă. Oficialii au reconfirmat intenția de a avansa în implementarea proiectelor comune și realizarea agendei bilaterale consistente dintre cele două țări, menționând intensitatea fără precedent a relațiilor moldo-române, informează OFICIAL.

În context, șefa Executivului de la Chișinău a apreciat sprijinul substanțial al României pentru obținerea statutului de țară candidat, subliniind importanța fortificării în continuare a parteneriatului strategic, inclusiv în vederea contracarării efectelor negative ale războiului din Ucraina.

„Susținerea și solidaritatea, de care dau dovadă poporul român și autoritățile române, ne ajută să facem față crizelor și instabilității generate de tensiunile la nivel regional. În același timp, România rămâne cel mai important partener al Republicii Moldova în procesul de dezvoltare și aderare la UE. Contăm în continuare pe implicarea prietenilor noștri de la București în gestionarea acestui proces, precum și racordarea standardelor din diverse domenii la cele europene”, a spus Natalia Gavrilița.

Potrivit prim-ministrei, Republica Moldova are nevoie de sprijinul autorităților române și pentru dezvoltarea altor domenii, în mod special, pentru asigurarea securității energetice a țării. Părțile au discutat despre stocarea gazelor naturale în depozitele din România, necesitatea creșterii cantității de masă lemnoasă, precum și participarea companiilor din România la licitațiile organizate de Termoelectrica S.A. pentru achiziția de păcură. „Pe lângă reformele sistemice, axate pe modernizare, prioritatea numărul unu pentru Guvernul Republicii Moldova este să trecem cu bine peste această iarnă”, a adăugat prim-ministra.

Prim-ministra a subliniat importanța colaborării în domeniul agriculturii, referindu-se la fluxurile de aprovizionare cu produse agricole și alimente, afectate de agresiunea militară rusă din Ucraina. Totodată, șefa Executivului a apreciat deschiderea României față de agricultorii și fermierii din Republica Moldova, care sunt afectați de embargoul impus de Rusia, dar beneficiază de accesul produselor pe piața Uniunii Europene.

De asemenea, oficialii au vorbit despre situația la frontiera de stat și necesitatea intensificării acțiunilor în vederea fluidizării traficului transfrontalier în punctele de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România. În acest context, cei doi premieri au accentuat și importanța accelerării construcției podului flotant de la Leova-Bumbăta. Republica Moldova propune ca noul punct de trecere să fie deschis și traficului internațional rutier, nu doar pentru traficul internațional de mărfuri.

Share