
Mircea Buga: Centralizarea structurii spitalicești poate aduce în perspectivă mai multe beneficii decât probleme
Vicepreședintele Partidului Social Democrat din Moldova (PSDE), Mircea Buga, crede că resubordonarea spitalelor către un singur fondator (MS), centralizarea structurii spitalicești poate aduce în perspectivă mai multe beneficii decât probleme, informează OFICIAL.
El spune că depinde și de implementare și de viziunea strategică a Guvernului. Mircea Buga menționează că ideea nu este nouă, a mai existat un proiect la temă, votat în prima lectură anterior, care nu și-a mai găsit finalitate.
„Dar ideea corespunde studiilor realizate de specialiști, care subliniază că domeniul ocrotirii sănătății ține de nivelul statului. Nu este clar, însă, cum e corelat acest pas de centralizare cu viziunea strategică de funcționare a spitalelor. În mod normal, resubordonarea spitalelor era percepută ca un pas necesar spre o reformă structurală, reformă care nu se poate realiza imediat într-un termen restrâns. Fără o strategie elaborată în mod deschis și cu participare largă, aprobată pe termen lung de Guvern, este destul de greu de apreciat impactul proiectului”, spune Mircea Buga.
Totodată, el salută dezideratul anunțat de depolitizare a spitalelor.
„Totuși, fără o abordare mai mult sau mai puțin consensuală și transparentă a subiectului, vor apărea cu siguranță îngrijorări de eventuale epurări pe criterii politice și de resubordonare politică a conducerii spitalelor raionale în preajma alegerilor locale”.
Potrivit lui, centralizarea spitalelor are multe plusuri în sensul investițiilor posibile, mult mai mari, din partea Guvernului și din fonduri externe.
„Autoritățile locale au mult mai puține posibilități să investească ținând pas cu dezvoltarea științei și tehnologiilor în sănătate. Dar, iarăși, fără o viziune de viitor a structurii spitalicești la nivel național, investițiile eficiente sunt puțin probabile. Cum va fi soluționată problema transmiterii proprietăților de la nivel local la cel central? Procedura poate fi anevoiasă, mai ales în condițiile opunerii locale noilor schimbări. În acest caz și investițiile centrale vor fi îngreunate la fel”.
Mircea Buga spune că sistemul de sănătate are nevoie de abordări curajoase ce țin de structura și funcționalitatea spitalelor.
„Indicatorii de sănătate și satisfacția beneficiarilor au nevoie de îmbunătățiri substanțiale. Criza pandemică a developat de asemenea mai multe lacune sistemice.
Resubordonarea propusă, realizată atent și bine gândit poate fi un pas intermediar ferm pe calea reformelor din domeniul sănătății. Dar poate deveni și un scop în sine, limitat la niște rezultate efemere de moment, cu multe probleme, dacă nu se va ține cont de complexitatea subiectului și de o abordare participativă largă”, mai spune Mircea Buga.